Jurnalul.ro Ştiri Locale Un copil a murit la școală, în pauza dintre ore

Un copil a murit la școală, în pauza dintre ore

Un copil de opt ani, elev în clasa a III-a la o şcoală din Cluj-Napoca, a decedat, luni, în pauza dintre ore, băiatul având un istoric de boală cardiacă. 

Potrivit inspectorului şcolar general al judeţului Cluj, Valentin Cuibus, băiatul a căzut pe holul şcolii, iar echipa de paramedici a SMURD care a sosit pentru a acorda primul ajutor a efectuat mai bine de o oră manevre de resuscitare. 

"Un elev în vârstă de 8 ani, din clasa a III-a, de la Şcoala Gimnazială 'Iuliu Haţieganu' Cluj-Napoca a decedat luni din cauze medicale. Era într-o pauză şi a căzut jos. Un echipaj SMURD a intervenit şi a efectuat timp de o oră manevre de resuscitare, dar din păcate s-a constatat decesul. Avea o problemă medicală congenitală, fusese operat pe inimă în urmă cu un an", a declarat presei Valentin Cuibus. 

Inspectorul a mai precizat că băiatul de opt ani mai suferise un episod asemănător şi înainte. 

La rândul său, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, a afirmat că un echipaj de poliţie s-a deplasat la şcoala la care a avut loc tragicul eveniment pentru efectuarea unei investigaţii. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri