Deputatul PNL Alexandru Muraru a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în legătură cu „afirmațiile cu tentă xenofobă si calomnioasă ale deputatului USR Emanuel Ungureanu la adresa președintelui Iohannis”, arată un comunicat.
Deputat Alexandru Muraru: spune că declarația „xenofobă a domnului deputat Emanuel Ungureanu denotă o crasă lipsă de cultură politică și educație. Acea trimitere în limba germană (”Rușinos!Schamlos”) la adresa președintelui României, Klaus Iohannis, într-un atac pretins politic, este de natură să intimideze și să stigmatizeze social pe criterii etnice” și că „într-o țară în care discursul etnicist și discriminatoriu, bazat pe ideologii șovine și xenofobe, a lăsat traume atât de adânci în societatea românească, o astfel de declarație trebuie repudiată cu fermitate”.
Deputatul le solicită lui Dan Barna și lui Dacian Cioloș, co-președinți ai alianței USR-PLUS, să se disocieze de acest discurs și de afirmațiile deputatului Ungureanu.
„Totodată, am sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru că acest comportament public intră sub incidența art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. 137/2000, în sensul că ”vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia”.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a scis pe Facebook că președintele Iohannis, care a numit-o pe Elena Giorgiana Hosu în fruntea DIICOT, este responsabil direct de „trântirea" dosarului 10 august, și a afirmat: „Pervers, în stil pesedist, domnul Iohannis îl roagă pe actualul ministru al Justiției să lămurească povestea”.
”Rușinos! Schamlos (în limba germană). Președintele Iohannis care a numit-o pe Elena Giorgiana Hosu în fruntea DIICOT este responsabil direct din punct de vedere moral și politic de
El adaugă că președintele Klaus Iohannis „mai bine mergea la ski zilele acestea”.
Președintele Klaus Iohannis îi cere ministrului Justiției să explice public de urgență cum s-a ajuns în situația ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat. „Solicit ministrului Justiției să explice public de urgență cum s-a ajuns în situația ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat. Românii au tot dreptul să știe cine sunt cei vinovați de actele de violență împotriva manifestanților pașnici. Lucrurile nu se pot încheia aici și de aceea am cerut ministrului Justiției și ministrului de Interne să găsească soluțiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă”, anunță Klaus Iohannis.
(sursa: Mediafax)