Un experiment ştiinţific care se va desfăşura la mare înălţime va colora cerul nocturn de pe coasta estică a Statelor Unite în nuanţe de albastru, verde şi roşu, luni seară, în cadrul unei misiuni prin care NASA doreşte să afle mai multe informaţii despre particulele încărcate electric aflate în stratul superior al atmosferei terestre, informează Reuters.
O rachetă de mici dimensiuni ce va avea la bord 10 canistre cu bariu şi alte substanţe chimice este programată să fie lansată luni seară de la baza Wallops Island din statul Virginia, între orele locale 21.04 şi 21.19.
Racheta Terrier Malemute ar fi trebuit să fie lansată duminică seară, însă procedura a fost amânată pentru luni, din cauza prezenţei în zonă a unor ambarcaţiuni, precizează site-ul NASA.
Potrivit Agenţiei spaţiale americane, aceasta a fost cea de-a cincea tentativă de lansare a rachetei din cadrul misiunii. Precedentele încercări au fost amânate din motive diferite: vânturi puternice, cer noros în perimetrul lansării şi prezenţa unor ambarcaţiuni în vecinătatea rampei de lansare.
De această dată, centrul spaţial Wallops din Virginia a anunţat că va fi deschis pentru vizitatori luni seară, începând cu ora locală 20.00, pentru a permite vizionarea de către publicul larg a acestei misiuni spectaculoase.
La aproximativ cinci minute după lansare, cele 10 canistre de la bordul rachetei, de mărimea unor cutii cu sucuri carbogazoase, vor începe să elibereze vapori albastru-verzui şi roşii, care vor forma nori artificiali. Aceştia ar putea fi văzuţi de pe coasta estică americană, de la New York şi până în Carolina de Nord.
Aceste culori spectaculoase vor fi produse datorită razelor solare care vor interacţiona cu substanţele din canistre - bariu, stronţiu şi oxid de cupru -, a precizat Agenţia spaţială americană pe site-ul ei oficial.
Deşi zborul rachetei va dura doar aproximativ opt minute, acei nori coloraţi ar putea să reziste în atmosferă timp de 20 de minute, în funcţie de condiţiile atmosferice din seara lansării.
Specialiştii de la bazele terestre Wallops Island, în Virginia, şi Duck, în Carolina de Nord, vor monitoriza acei nori, pentru ca oamenii de ştiinţă să afle mai multe informaţii despre ionosfera Terrei, un strat superior al atmosferei în care se află particule încărcate electric, care provin din spaţiu şi care generează fenomene luminoase spectaculoase, precum aurorele boreale din regiunile polare.
Cercetătorii americani vor să determine prin intermediul acestei misiuni modul în care ionosfera interacţionează cu celelalte straturi ale atmosferei.AGERPRES