Jurnalul.ro Ştiri Externe Un fost membru republican al Congresului renunţă la candidatura împotriva lui Trump şi afirmă că va susţine un democrat

Un fost membru republican al Congresului renunţă la candidatura împotriva lui Trump şi afirmă că va susţine un democrat

Joe Walsh, un fost congresman republican devenit gazda unei emisiunii radiofonice, a renunţat la tentativa de a candida împotriva preşedintelui Donald Trump la nominalizarea republicană în cursa pentru Casa Albă, transmite Reuters.

Walsh a afirmat că va susţine un democrat în alegerile din noiembrie.

'Nu îl pot opri (pe Trump) în primarele republicane, dar cu siguranţă pot face tot îmi stă în puteri să încerc să-l opresc (..) aducând oamenii împreună', a explicat Walsh vineri într-un interviu la CNN.

'Orice democrat ar fi mai bun decât Trump la Casa Albă', a adăugat el ulterior.

În 2010, Joe Walsh a fost ales din Illinois în Camera Reprezentanţilor din partea mişcării de dreapta Tea Party, o grupare conservatoare desprinsă din Partidul Republican.

El şi-a pierdut mandatul doi ani mai târziu în favoarea democratei Tammy Duckworth, după care a devenit gazda unui show radiofonic din zona oraşului Chicago.

Deşi mai puţin de jumătate dintre americani aprobă prestaţia lui Donald Trump ca preşedinte, el beneficiază în continuare de un sprijin ridicat în interiorul Partidului Republican.

Un alt aspirant la nominalizarea republicană pentru Casa Albă, Mark Sanford, fost legislator din statul Carolina de Sud, a pus capăt în noiembrie candidaturii sale. Tot din tabăra republicană, Bill Wield, ex-guvernator de Massachusetts, nu a reuşit să câştige adeziune în sondaje.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri