Jurnalul.ro Ştiri Externe Un fost ofițer nazist SS, în vârstă de 96 de ani, condamnat la închisoare

Un fost ofițer nazist SS, în vârstă de 96 de ani, condamnat la închisoare

Germanul Oskar Groening, în vârstă de 96 de ani, cunoscut drept ''contabilul de la Auschwitz'' şi condamnat în calitate de complice la uciderea a 300.000 de persoane, urmează să fie plasat în detenţie după ce Curtea Constituţională din Karlsruhe, cea mai înaltă instanţă germană, a decis că el este apt din punct de vedere fizic să-şi execute pedeapsa cu închisoarea, relatează vineri agenţia DPA.

Fost cândva membru al temutei Waffen-SS, Groening urmează să înceapă în curând să-şi execute pedeapsa de patru ani de închisoare, la scurt timp după decizia Curţii. 

În cursul procesului său, Groening a recunoscut că a ţinut contabilitatea banilor găsiţi printre bunurile deţinuţilor din lagărul de la Auschwitz-Birkenau şi că i-a trimis la sediul SS din Berlin. 

Pronunţându-şi hotărârea vineri, Curtea Constituţională a afirmat că nu vede nici un risc identificabil de sănătate în cazul lui Groening şi că orice efect medical advers al încarcerării sale ar putea fi abordat de către autorităţile închisorii. 

Groening va trebui în curând să-şi înceapă executarea perioadei de detenţie, a afirmat o purtătoare de cuvânt a procurorilor din Hanovra, precizând că urmează acum să fie găsită o închisoare cu condiţii pentru deţinuţi în vârstă şi cu dizabilităţi. 

De asemenea, Curtea a afirmat că detenţia lui Groening poate fi întreruptă în orice moment dacă starea lui de sănătate de deteriorează. 

Groening nu şi-a negat niciodată trecutul nazist şi admis ''responsabilitatea morală'' pentru Holocaust din prima zi a procesului său. El a fost condamnat la patru ani de închisoare în iulie 2015. 

Peste un milion de persoane - majoritatea evrei - au murit în lagărul de la Auschwitz-Birkenau. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri