Jurnalul.ro Ştiri Externe 10 milioane de batoane de ciocolată celebre, retrase de pe piaţă! Un client a găsit "o mică bucată de plastic"

10 milioane de batoane de ciocolată celebre, retrase de pe piaţă! Un client a găsit "o mică bucată de plastic"

Producătorul american de ciocolată Mars Inc a ordonat marţi retragerea mai multor tipuri de batoane de ciocolată, în special mărcile Mars şi Snickers, de pe şapte pieţe europene (Germania, Olanda, Marea Britanie, Belgia, Italia şi Spania), după ce un consumator a găsit "o mică bucată de plastic" într-un produs al grupului, informează AFP.

Într-un comunicat de presă al grupului se precizează că în Germania sunt retrase de pe piaţă batoanele de ciocolată Mars, Snickers şi Milky Way precum şi bomboanele de ciocolată marca "Celebrations" a căror dată de expirare este cuprinsă între 19 iunie 2016 şi 8 ianuarie 2017.

"Vrem să evităm situaţia în care consumatorii care au cumpărat unul din produsele afectate să le consume', se arată într-un comunicat publicat pe pagina de Internet a subsidiarei germane a Mars. Purtătorul de cuvânt al acestei subisidiare, Roul Hamacher, a precizat că batoanele au fost produse la o fabrică din Olanda iar decizia de retragere de pe piaţă a fost determinată de o plângere venită de la o femeie care a spus că a găsit "o mică bucată de plastic" într-un baton de ciocolată.

Separat, agenţia olandeză de presă ANP, care citează subsidiara din Olanda a Mars, a informat că retragerea, care vizează acelaşi produse ca şi în Germania, se aplică şi pentru Olanda.

Ulterior, grupul american Mars a informat că a decis să retragă anumite produse şi de pe pieţele din Franţa, Marea Britanie, Belgia, Italia şi Spania.

Consumatorii care deţin unul din batoanele incriminate sunt invitaţi să contacteze Mars prin telefon sau internet. Mars Inc este un renumit producător de ciocolată dar produce şi alte produse agro-alimentare precum orez şi paste precum şi hrană pentru animale. Fabrica Mars de la Viersen (vestul Germaniei) produce aproximativ 10 milioane de batoane de ciocolată pe zi.

Sursa: Agerpres

Subiecte în articol: ciocolata germania mars snickers milky way
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri