Jurnalul.ro Ştiri Observator Un medic anunță o situaţie catastrofală în România: „100.000 de cazuri în realitate, în ultimele 24 de ore”

Un medic anunță o situaţie catastrofală în România: „100.000 de cazuri în realitate, în ultimele 24 de ore”

de Alice Petrescu    |   

Medicul Vasi Rădulescu sustine, miercuri, după recordul de infectări cu coronavirus, că în realitate ar putea fi peste 100.000 de noi cazuri.

”34.255 cazuri în ultimele 24 de ore. Probabil peste 100.000 în realitate. Aproape 100 decese. Vom da cu toţii piept cu virusul în următoarele luni. Cei nevaccinaţi şi cu factori de risc pot umple statistica la decese, din păcate. Cei tineri, verzi, nevaccinaţi - loterie. Cei bine informaţi, responsabili, cu booster făcut - trecere relativ uşoară prin boală”, a scris medicul Vasi Rădulescu, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

În opinia medicului recordul de miercuri va fi depăşit şi în statisticile oficiale. ”E oricum depăşit neoficial, ştim asta. Unii cred că au răceli, nu se testează, nu anunţă nimic, ba mai şi ies din case. Vom trece urât şi prin valul 5. Cum ziceam cândva, ştiinţa nu ne iartă şi ne aşază la locul nostru”, a mai scris medicul. 

Și epidemiologul Octavian Jurma a transmis un avertisment îngrijorător în legătură cu evoluția pandemiei din următoarea perioadă. Potrivit acestuia, săptămâna viitoare există șansa să avem vârful valului 5. Atunci, vom avea între 40.000 și 50.000 de cazuri pe zi.

Potrivit autorităților, până miercuri, la ora 10:00, s-au înregistrat 34.255 de cazuri noi de COVID-19, cel mai mare număr zilnic de infectări de la debutul pandemiei. De asemenea au fost raportate și 94 de decese din cauza COVID-19 în ultimele 24 de ore. 

 

 

 

 

Subiecte în articol: vasi radulescu Octavian Jurma
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri