Ne-am obișnuit, prea repede zic eu, ca guWERnul în exercițiu, în solidar cu guWernanții de anumite culori, să nu răspundă mesajelor venite din partea presei și a asociației sale profesionale. Așa că nici nu m-a mai mirat tăcerea totală cu care aceștia au reacționat la recenta propunere a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România(UZPR). Propunere care se referea la riscurile mari pe care le implică iminenta campanie de strângere a semnăturilor pentru susținerea formațiunilor politice care și-au propus să participe la viitoarele alegeri parlamentare. Riscuri foarte mari mai cu seamă în condițiile în care, tocmai pentru perioada imediat următoare, specialiștii estimează o creștere progresivă a ratei de contaminare cu Covid-10. ,,Virusul e pe stradă!’’ spune răspicat doctorul Adrian Streinu Cercel și, până la această oră, nu am cunoștință ca mesajul său să fi fost contrazis cu dovezi certe de către autoritățile lumii medicale.
În aceste condiții, UZPR a propus Executivului și Legislativului să se renunțe la campania de strângere a semnăturilor pentru aspiranții la confruntarea electorală pentru alegerile parlamentare, dat fiind faptul că aceasta prezintă un dublu risc. Pe de o parte, pot fi contaminați cetățenii care se strâng în jurul măsuțelor unde trebuie să semneze listele de susținători, iar, pe de altă parte,sunt expuși contaminării și cei care fac parte din echipele care se ocupă de colectarea acestor semnături. Și asta prin însuși faptul că, mai ales în corturile unde își desfășoară activitatea, este practic imposibil să se respecte distanța de 1,50-2 metri între persoane. Mai sunt, în textul remis de către UZPR, și alte argumente de principiu în favoarea propunerii, dar mă abțin să mă refer la ele, fiindcă nu doresc să politizez discuția. Limitându-mă,în schimb, la a atrage respectuos atenția că acest recent mesaj al UZPR întrunește toate condițiile necesare pentru a fi considerat un mesaj de interes public, așa cum au fost și celelalte mesaje transmise de către mass media încă de la declanșarea pandemiei.
Nu contest, poate că unora li se va părea că este prea devreme pentru ca, în spațiul public, să fie promovată o asemenea propunere, dar înclin să cred că, și de data aceasta, este perfect valabil dictonul „paza bună trece primejdia rea’’. Firește, pot exista și contra-argumente cu care guWERNul și diversele formațiuni politice gata să se alinieze la startul competiției electorale pot să nu fie de acord cu propunerea UZPR și să o respingă. În acest caz, corect și civilizat ar fi să se răspundă emitentului și să i se aducă acestuia argumente convingătoare. Argumente care, la rândul lor, pot fi supuse dezbaterii publice la care să participe specialiști atât din domeniul medicinii cât și din cel al științei dreptului și, în egală măsură, cetățenii, electoratul.
De asemenea, având în vedere importanța cu totul deosebită a asigurării unei bune pregătiri și a unei corecte desfășurări a viitoarei confruntări electorale, aș spune că, deși nu a fost nominalizat printre destinatarii propunerii UZPR, ar fi de dorit ca aceasta să fie adusă la cunoștința președintelui Klaus Iohannis, garatul suprem al respectării Constituției și al supremației legii și a legalității . Urmând ca domnia sa să o examineze și se pronunțe. Lucru firesc și necesar în condițiile în care se dorește ca viitoarea rundă a alegerilor să se desfășoare în mod absolut corect, fără să mai existe riscul virusării, deopotrivă a competitorilor, cât și a alegătorilor.
M-am referit la riscul virusării dând termenului strict accepția pe care o dau medicii, fiindcă despre o altă formă ( sau alte, mai multe forme) de virusare știe orice om cu bun simț și cu scaun la cap că am avut parte, cu vârf și îndesat, la recentele alegeri locale. Virusare de natură agresiv politicianistă al cărei antidot era știut și ar fi fost vitală nevoie să fie și aplicat. Cu atât mai mult cu cât voci avizate și credibile din lumea presei au avertizat de mai multă vreme, dar avertismentele lor au fost ignorate ba chiar sfidate de către atotputernicii zilei din motive care nici că sunt prea greu de bănuit. Stare de lucruri care mă face să cred că de aceeași factură sunt și motivele/interesele pentru care recenta propunere a UZPR nu a primit,până acum, răspuns.
Am scris „până acum’’, dar teamă îmi este că, fie și dacă va veni, răspunsul va fi unul nefavorabil. Și asta tot din motive asupra cărora nu vreau să mai revin. Deocamdată,desigur…