România urmărește atragerea unui miliard de euro din fonduri europene pentru sănătate în perioada 2021-2027, bani necesari construirii celor trei spitale regionale, de la Iași, Craiova și Cluj Napoca, dar și pentru investiții în unitățile de primiri urgențe și ambulatorii, potrivit explicațiilor noului ministru al Fondurilor Europene, Roxana Mânzatu.
Investițiile în unitățile de primiri urgențe la nivel județean însumează 840 milioane de lei în contracte de finanțare, iar în ambulatoriu sunt încheiate contracte de 692 milioane de lei. Totodată, aproximativ 69 de spitale județene și orășenești au primit fonduri europene și urmează atragerea altor sume de bani necesare pentru reabilitarea energetică a unităților sanitare.
„Ne dorim foarte mult, și am spus și Comisiei Europene, să avem bani pentru infrastructura medicală şi pentru formarea medicilor, pentru programe de screening. Şi acum suntem cu cheltuielile undeva la 800 de milioane de euro pe sănătate, formare medici, investiţii în ambulatorii, în UPU şi în eficientizarea energetică a spitalelor” Roxana Mânzatu, ministrul Fondurilor Europene