Jurnalul.ro Ştiri Locale Un poliţist a fost rănit grav pe autostrada A1. A fost solicitat elicopterul SMURD

Un poliţist a fost rănit grav pe autostrada A1. A fost solicitat elicopterul SMURD

Un poliţist a fost rănit grav pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona localităţii Aciliu, după ce a fost acroşat de un tir, traficul fiind blocat la această oră pe sensul de mers către Deva, informează Centrul INFOTRAFIC al IGPR.

Poliţistul coborâse pe banda de urgenţă din autoutilitara de serviciu pe care o conducea, el fiind împins de tir într-un parapet aflat în afara părţii carosabile.

Potrivit ISU Sibiu, la faţa locului a fost solicitat elicopterul SMURD, pentru a-l transporta pe rănit de urgenţă la spital.

Potrivit IPJ Sibiu, traficul este deviat pe DN1, între kilometrii 270 (localitatea Sălişte, judeţul Sibiu) şi 292 (localitatea Cunţa, judeţul Alba).

Subiecte în articol: accident
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri