Curentul artistic Bauhaus, marcat de linii arhitecturale rafinate şi de un "spirit revoluţionar", a cărui amprentă este recunoscută în prezent în designul telefoanelor iPhone şi al mobilierului Ikea, îşi celebrează centenarul în Germania în 2019, pe fundalul unei dezbateri politice referitoare la moştenirea sa culturală, informează AFP.
Weimar, oraş din estul ţării, poate să pară, cu străduţele sale pavate şi centrul său istoric deosebit de curat, un loc de naştere surprinzător pentru această mişcare incontestabil modernă şi minimalistă, creată pe 1 aprilie 1919 de arhitectul şi designerul german Walter Gropius.
După ororile Primului Război Mondial, "artiştii s-au reunit pentru a crea o nouă formă de artă, cu idei foarte utopice şi idealiste", a declarat pentru AFP Anke Blumm, conservator la şcoala Bauhaus din Weimar.
În spatele doctrinei potrivit căreia "forma urmează funcţia" - partea practică primează în faţa esteticului - reprezentanţii curentului Bauhaus doreau să creeze obiecte şi clădiri cu designuri accesibile pentru toate clasele sociale.
În acest an, Weimar, celebru şi pentru faptul că este oraşul adoptiv al lui Goethe, se va afla în centrul manifestărilor organizate pentru a celebra curentul Bauhaus în întreaga ţară şi speră să atragă numeroşi turişti din lumea întreagă.
Un muzeu complet nou îşi va deschide porţile în primăvara acestui an, iar "Haus am Horn", prima casă albă cu acoperiş plat, caracteristică mişcării Bauhaus, construită după principiile acestei şcoli artistice în anul 1923, va fi redeschisă pentru public în luna mai.
Curentul Bauhaus "este unul dintre exporturile noastre culturale cele mai influente", a declarat preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, prefaţând aceste manifestări culturale.
Diaspora
Interzicerea acestui curent de către regimul nazist în 1933 i-a determinat pe mulţi artişti să părăsească Germania, înfiinţând astfel o diaspora consistentă, care a promovat cultura Bauhaus în lumea întreagă.
Sediul din New York al Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu liniile sale arhitecturale rafinate, şi "Oraşul Alb" din Tel Aviv, inclus în patrimoniul mondial UNESCO, cu aproximativ 4.000 de apartamente cu faţade albe şi netede şi cu unghiuri şi balcoane adeseori rotunjite, se numără printre cele mai cunoscute realizări Bauhaus din afara Germaniei.
De asemenea, există o multitudine de obiecte din viaţa cotidiană din acea epocă, mai ales celebrele ceainice şi scaune ale sale, dar şi tablouri şi fotografii care sunt expuse în diverse muzee.
Fără a purta sigiliul Bauhaus, mesele produse de gigantul suedez Ikea şi majoritatea smartphone-urilor au moştenit fără niciun dubiu acest stil.
Printre cei mai renumiţi exponenţi ai acestei şcoli s-au aflat pictorul rus abstracţionist Vasili Kandinski şi elveţianul Paul Klee, o personalitate a suprarealismului, deşi cel din urmă s-a distanţat ulterior de această mişcare artistică, pe care a considerat-o prea fundamentalistă.
Şcoala Bauhaus era animată de o viziune reformatoare, inspirată de progresele tehnologice realizate după Primul Război Mondial.
Pentru istoricul Winfried Speitkamp, directorul Universităţii Bauhaus din Weimar, care predă în continuare principiile acestei şcoli în acelaşi campus universitar, obiectivul era nici mai mult nici mai puţin decât acela de a construi prin intermediul artei o nouă societate democratică pe ruinele fostului imperiu germanic. Şi acest lucru se întâmpla într-un moment în care se năştea la nivel politic, tot la Weimar, o democraţie fragilă.
"Voiau să termine pentru totdeauna cu monarhia foarte autoritară şi foarte militaristă", a continuat el.
"Spiritul Bauhaus"
La fel ca Republica de la Weimar, Bauhaus a devenit foarte repede o ţintă a naziştilor în anii 1920. "Este tipic pentru extrema dreaptă să considere orice mişcare (...) care promovează noi modalităţi de a coopera şi de a crea, o deschidere şi o diversitate, ca pe ceva periculos", a adăugat Winfried Speitkamp.
Totuşi, afirmă jurnaliştii de la săptămânalul Die Zeit, mişcarea Bauhaus a evitat întotdeauna să se angajeze împotriva puterilor publice, oricare ar fi fost acestea, pentru a-şi conserva sprijinul financiar vital primit de la stat. "Gropius insista asupra faptului că Bauhaus nu era nici bolşevic, nici evreiesc, ci era german", reaminteşte aceeaşi publicaţie, care critică oarecum prezentarea idilică făcută acestei mişcări cu ocazia centenarului său.
Cu toate acestea, celebrările din 2019 reprezintă o bună ocazie pentru dezvoltarea unei dezbateri în Germania într-o perioadă în care Europa şi alte ţări ale lumii se confruntă cu recrudescenţa puseurilor naţionaliste.
"Vrem să continuăm pe calea mondializării (...) sau trebuie să ne consolidăm frontierele şi să definim o naţiune prin etnia sa?", se întreabă Winfried Speitkamp.
"Despre aceasta este vorba în dezbaterea din jurul Bauhaus", consideră acelaşi istoric.
El se referă în special la o controversă de anul trecut referitoare la un concert al grupului punk Feine Sahne Fischfilet, critic acerb al extremei drepte din Germania, ce urma să aibă loc în campusul Bauhaus din Dessau, unde renumita şcoală cultural-artistică a fost obligată să se mute în 1925.
Fundaţia Bauhaus a anulat în ultima clipă acel concert, invocând ameninţări ale extremei drepte şi dorinţa de a se distanţa de "orice extremism politic, de dreapta, de stânga sau de orice alt tip".
Decizia a fost amplu criticată, întrucât s-a considerat că a trădat idealurile originale ale mişcării. Concertul a avut loc în cele din urmă într-un teatru din Dessau, care - la fel ca Weimar - este un oraş situat în fosta Republică Democrată Germană (RDG) comunistă, devenit un bastion al actualului partid al extremei drepte germane, AfD.
Fundaţia Bauhaus a prezentat apoi scuze publice, promiţând că va rămâne "un loc transparent, deschis şi internaţional pentru dezbateri sociale în spiritul Bauhaus".
AGERPRES