Un minor de 17 ani, din oraşul Roznov, este căutat de poliţiştii din Neamţ după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică a furat un microbuz şi apoi a provocat un accident rutier.
Inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ, a declarat presei că accidentul a avut loc la miezul nopţii, pe strada Ştefan cel Mare din Piatra Neamţ.
"Tânărul a pierdut controlul autovehiculului şi a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. În urma impactului a rezultat rănirea pasagerului de pe locul din dreapta faţă, un tânăr de 16 ani, din Piatra Neamţ, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului. În urma extinderii verificărilor, s-a stabilit că tânărul de 17 ani ar fi sustras autoutilitara de pe raza municipiului Piatra Neamţ, conducând fără să posede permis de conducere", a precizat inspectorul Elena Bulgărea.
Tânărul este căutat de poliţişti pentru a fi tras la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi ameninţare, scrie Agerpres.