Jurnalul.ro Ştiri Politică Una dintre presiunile exercitate asupra lui Marcel Ciolacu nu a reușit. Marian Neacșu, noul secretar general al Guvernului

Una dintre presiunile exercitate asupra lui Marcel Ciolacu nu a reușit. Marian Neacșu, noul secretar general al Guvernului

de Ion Alexandru    |   

Două ținte au fost puse, în ultima săptămână, pe doi dintre oamenii politici promovați de către PSD. Marian Neacșu, pentru care social-democrații au negociat cu PNL și cu UDMR funcția de secretar general al Guvernului, și deputata Laura Vicol, proaspăt aleasă președinte al Comisiei Juridice. Numirea primului a fost tergiversată, până ieri, când premierul Nicolae Ciucă a semnat decizia, deoarece conducerea PSD a dorit să mai „analizeze”. În ceea ce o privește pe Laura Vicol, USR-iștii o contestă, acuzând-o că a fost avocata unor persoane trimise în judecată. Fapt ce a determinat Uniunea Națională a Barourilor din România să iasă cu un comunicat de presă în care să apere, încă o dată, după cazul „Roșu”, profesia de avocat. Cu toate acestea, Marcel Ciolacu pare să se delimiteze de Laura Vicol. Rămâne de văzut dacă liderul PSD nu va ceda în acest caz, așa cum nu a cedat și în legătură cu Marian Neacșu.

 

Premierul Nicolae Ciucă a semnat, ieri, Decizia nr. 569/2021, prin care secretarul general al Guvernului României, Tiberiu Horațiu Gorun, a fost eliberat, la cerere, din funcția deținută. În același act, premierul a dispus că noul secretar general al Guvernului, cu rang de ministru, este Marian Neacșu, fost lider PSD, până în prezent vicepreședinte al ANRE.

Această numire era așteptată de două săptămâni, imediat după instalarea în funcție a Cabinetului PNL-PSD-UDMR, însă a fost întârziată, potrivit unor surse politice, din cauza presiunilor pe care le-au exercitat reprezentanții USR. Atât în mod direct, cât și prin intermediul publicațiilor on-line apropiate de gruparea progresistă, Marian Neacșu este contestat pentru faptul că, în 2016, a primit o condamnare de șase luni de închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a  fost acuzat că și-a angajat ilegal fiica la biroul său parlamentar. Numai că, între timp, Neacșu a fost reabilitat. Mai mult, el a intrat în conflict cu fostul lider PSD, Liviu Dragnea, plecând la partidul lui Victor Ponta, Pro România.

Săptămâna trecută, actualul lider al PSD, Marcel Ciolacu, preciza, într-o emisiune televizată, că Neacșu „a avut nişte probleme, ca să lămurim, a avut fata angajată la cabinetul parlamentar timp de patru luni. Mă refer la speţă, pentru că contează foarte mult, dacă ai fost un hoţ şi ai dat oamenilor în cap cu bâta şi ai fost vreun tâlhar sau ai fost vreun corupt, e o speţă. Sau ai avut un... în Tribunal au fost vreo 40 de cazuri, sunt vreo trei condamnaţi şi alţi vreo 37 necondamnaţi pe aceeaşi speţă”, a declarat Marcel Ciolacu, care a adăugat că “„Marian Neacșu nu a fost atât de norocos cum a fost domnul preşedinte Iohannis cu făcutul parte din Consiliul de Administraţie sau alţi primari care au fost în Consiliul şcolii. Cred că Marian Neacşu e un om serios şi trebuie să fie eficient. Cred că românii aşteaptă de la politicieni să fie eficienţi”.

 

Liderul PSD, presat să scape de Laura Vicol

Dacă în acest caz, Ciolacu nu a cedat, este de așteptat decizia lui în ceea ce o privește pe avocata Laura Vicol, actualul președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților. USR, prin intermediul deputatului Andrei Lupu, a ieșit la atac imediat după desemnarea Laurei Vicol, acuzând-o pe aceasta că „a fost avocata unor interlopi”. Mai mult, progresiștii susțin că au și stenograme în acest sens, iar presa apropiată a scris că Vicol a apărat în instanță mai mulți membri ai clanului „Cămătaru”.

Ei bine, liderul PSD, Marcel Ciolacu, pare să aibă o cu totul altă atitudine în acest caz, decât în cel al lui Marian Neacșu. „Nu mai merge așa ca o persoană publică să nu iasă să dea explicații. Doamna Vicol va trebui să vină și ea să dea explicații. (…) N-am nicio problemă cu activitatea ei profesională, știu că a avut inițiative legislative bune, dar vom avea o discuție la partid, pentru că decizia nu o iau eu singur, decizia o iau eu cu colegii din grupul PSD”, a spus Ciolacu, într-o emisiune de televiziune.

În fapt, Laura Vicol a devenit ținta acestei părți a eșichierului politic, în special pentru faptul că, printre clienții ei, s-a numărat fosta șefă a DIICOT, un dușman declarat al Laurei Codruța Kovesi.

 

UNBR: Blamarea unui avocat ales într-o poziție publică este nocivă și periculoasă

 

Atacurile celor de la USR împotriva Laurei Vicol a determinat conducerea Uniunii Naționale a Barourilor să remită un comunicat de presă, prin care a condamnat orice declarație prin care avocatul numit într-o funcție publică este identificat cu clienții sau cu cauza acestora. „Comisia Permanentă a UNBR consideră că blamarea activității profesionale a unui avocat ales într-o poziție publică în cadrul Parlamentului României este extrem de periculoasă pentru societate și nocivă în ceea ce privește percepția publică a profesiei de avocat. Ca în orice stat democratic, ocuparea funcțiilor publice în interiorul structurilor politice ale statului se realizează în baza unor negocieri politice și a criteriilor interne ale grupurilor politice. UNBR salută implicarea avocaților în comisiile de specialitate ale Parlamentului, cu convingerea că experiența lor profesională poate fi utilă demersului legislativ. UNBR constată că, uneori, lupta politică se duce și pe alte fronturi – din păcate – din afara doctrinei sau intereselor politice. Astfel, se ajunge la situația în care un avocat să fie blamat în plan profesional ca efect colateral al unei contestări politice”, se arată în comunicatul citat.

De altfel, Comisia Permanentă a UNBR precizează că  a monitorizat și a analizat constant abuzurile asupra profesiei de avocat și condamnă orice mesaj care poate crea percepția, fundamental greșită, a identificării avocatului cu clientul său. „Dreptul la avocat beneficiază de protecție constituțională; prin urmare, oricare cetățean are dreptul la apărare pe întregul parcurs al unui proces. Avocatul nu poate fi niciodată identificat cu clientul sau cu cauza clientului său, oricât de tentant și aparent folositor ar fi un astfel de atac la adresa avocatului din partea adversarilor profesionali sau politici – cu atât mai mult în situația în care avocatul în cauză ocupă o funcție politică importantă”, susține președintele UNBR, Traian Briciu.

 

Subiecte în articol: Marian Neacşu Marcel Ciolacu laura vicol
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri