Jurnalul.ro Ştiri Locale Una dintre victimele accidentului de la Câineni a murit. O femeie este în stare gravă

Una dintre victimele accidentului de la Câineni a murit. O femeie este în stare gravă

Una dintre victimele accidentului rutier produs sâmbătă dimineaţă pe DN7, în localitatea Câineni, a murit, au anunţat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Potrivit acestora, în urma coliziunii dintre un autoturism şi un TIR, au rezultat trei victime: o persoană decedată şi două rănite - o femeie care are multiple traumatisme şi care va fi transportată la spitalul din Sibiu, şi conducătorul autotrenului, care a primit îngrijiri medicale la locul accidentului.

"În accident au fost implicate trei persoane: conducătorul autotrenului, un bărbat de aproximativ 60 de ani, care are un traumatism cranio-cerebral minor şi care a refuzat transportul la spital, o femeie de aproximativ 60 de ani cu politraumatisme comatoase, în stare gravă, degradantă, care a fost transportată la spitalul din Sibiu, şi conducătorul autoturismului, găsit în stop cardiorespirator şi care, din nefericire, a fost declarat decedat după efectuarea manevrelor de resuscitare de către medicul de pe ambulanţa SAJ Sibiu", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Din informaţiile furnizate de poliţişti, se pare că autoturismul - în care se aflau bărbatul decedat şi femeia rănită grav - ar fi izbit frontal TIR-ul. Cele două victime au fost găsite încarcerate.

Traficul rutier în zonă este blocat pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea - Sibiu, poliţiştii anunţând că se poate circula prin parcarea din apropiere până la finalizarea cercetărilor. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri