A mai rămas o săptămână până la cea de-a 13-a ediție a UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice, ce va avea loc anul acesta în perioada 11 - 18 august, în aer liber, în curtea Muzeului Național al Țăranului Român și în grădina Muzeului de Istorie Naturală “Grigore Antipa”. Pe durata celor 8 zile, spectatorii vor avea șansa de a vedea un program complex, adresat atât adulților cât și copiilor, respectând măsurile impuse pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
În fiecare dimineață, micii spectatori se pot bucura de secțiunea MiniCloud. Între 11 și 15 august, în curtea Muzeului Țăranului, vor avea loc o serie de ateliere de teatru pentru copii, necesare dezvoltării nu doar cognitivă, cât și socială și emoțională a generației tinere. Iar între 11 – 18 august, Marian Râlea revine în rolul Magicianului pentru o serie de spectacole create special pentru UNDERCLOUD, ”Cetatea Poveștilor”, ce sunt adresate copiilor între 3 și 14 ani, dar la care sunt bineveniți și bunicii, părinții sau frații/surorile mai mari.
Timp de 7 zile se construiește cu sârg la cetatea poveștilor, punând cărămidă peste cărămidă pentru a crea castelul preferat al tuturor copiilor. Spectatorii aleg personajele care Merită să intre în cetate, fie că sunt eroii din povești, ajutoarele lui Făt-Frumos sau chiar adversarii cei mai înverșunați. Judecând drept fiecare personaj în parte, poate o să avem surpriza să aflăm că lupul este de fapt victima căpriței sau că vulpea a avut întotdeauna intenții bune în privința ursului. În cea de-a 8-a zi, când construcția va fi finalizată, cetatea va ține un carnaval unde ilenele cosânzene și feții frumoși vor cânta și dansa alături de personajele alese în zilele trecute. Spectacolele sunt programate zilnic în grădina Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”.
Serile UNDERCLOUD sunt dedicate secțiunii BestOf, ce reunește cele mai îndrăgite spectacole premiate de-a lungul anilor în festival, printre care BABEL – câștigătorul Premiului ”Undercloud” la ediția a X-a, BASMA CURATĂ, câștigător al Premiului Juriului în 2019, CU CE VĂ SERVESC? ce le aduce pe scena UNDERCLOUD pe Maia Morgenstern, Rodica Mandache și Chris Simion-Mercurian, iar pe Oana Pellea o vom putea vedea în EFECTUL RAZELOR GAMA ASUPRA CRĂIȚELOR LUNATICE (Premiul Under any Cloud în 2017). Publicul va mai putea viziona și câștigătorul Premiului Under any Cloud din 2015, spectacolul ARTĂ în regia și adaptarea lui Cristi Juncu, cu Vlad Zamfirescu, Șerban Pavlu și Gheorghe Ifrim, CARPATHIAN GARDEN, Cel mai bun spectacol la Undercloud 2014 și OMUL PERNĂ, spectacol câștigător a 4 premii în 2016 iar cel mai bun actor din 2019, Marian Râlea, va urca pe scenă alături de Dana Rogoz, Ionuț Vișan și Florentina Ţilea în PROOF, o producție unteatru în regia lui Andrei si Andreei Grosu.
Undercloud mai aduce în 2020 și performance-uri lectură: ”Mai drăguț decât Dostoievski” (o lectură după Nora Iuga și Angela Baciu, în dramatizarea lui Chris Simion-Mercurian cu Maia Morgenstern și Carla-Maria Teaha – urmat de o discuție cu cele două autoare: Nora Iuga și Angela Baciu), ”Noaptea de foc” (lectură-performance cu Marius Manole, după romanul lui Eric-Emmanuel Schmitt), ”Cum am dresat un melc pe sânii tăi” (piesă scrisă de dramaturgul Matei Vișniec, un „performance reading” în filigran poetic, creat de două femei – actrița Carla Maria Teaha împreună cu regizoarea Mariana Cămărășan) și ”Nebunul” (după romanul lui Savatie Baștovoi, punctul de pornire al spectacolului performance cu Antoaneta Cojocaru, în dramatizarea și regia Chris Simion – Mercurian cu suport video semnat Bogdan Botofei).
În perioada pandemiei, artiștii independenți din România au creat spectacole de teatru online, a căror temă surprinde starea prin care am trecut cu toții. UNDERCLOUD prezintă publicului “Instrucțional pentru singurătate”, o serie teatrală online interactivă în care participanții sunt instruiți în arta de a scoate ce este mai bun din propria singurătate. Cele trei instrucționale îi au ca protagoniști pe actorii Marius Manole (101. Cum să te întâlnești cu tine însuți, r: France-Elena Damian), Katia Pascariu (102. Cum să dormi cât îți propui, r: Tamilla Woodard) si Matei Chioariu (103. Cum să rezolvi camerele singurătății, r: Ana Mărgineanu).
“Work. No Travel”, spectacolul regizat la Teatrul Replika de Bobi Pricop, îndeamnă la solidarizare cu toți cei care migrează în căutarea unui loc de muncă. Spectacolul, cu Dan Basu (video), Eduard Gabia (muzică) și Alex Călin, Nicoleta Lefter, Katia Pascariu, Alexandru Potocean (actori), scanează fragmente din vieți trăite în nesiguranță și alienare, vieți improvizate care ajung să însemne un singur lucru: bani trimiși acasă pentru familie.
Toate evenimentele UNDERCLOUD vor avea loc respectând măsurile impuse pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
Biletele pentru spectacolele UNDERCLOUD se găsesc online.