Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungaria va ridica un gard auxiliar la graniţa cu Serbia

Ungaria va ridica un gard auxiliar la graniţa cu Serbia

Ungaria va ridica încă un gard la graniţa cu Serbia, a anunţat joi şeful de cabinet al premierului, Janos Lazar, într-o conferinţă de presă, relatează MTI. 

Oficialul ungar a spus că noua "linie de apărare" va dubla gardul deja existent la această frontieră care a reprezentat o importantă cale de acces pentru migranţii care au folosit ruta balcanică pentru a ajunge în vestul Europei. Guvernul a luat această decizie pentru că există temeri că "un număr important de imigranţi ilegali ar putea ajunge în Ungaria în 2017", a spus Lazar. 

Potrivit şefului de cabinet al premierului Viktor Orban, Guvernul va debloca pentru acest proiect suma de 38 de miliarde de forinţi (123 de milioane de euro) şi există planuri să amplaseze la graniţa cu Serbia adăposturi care să poată găzdui până la 400 de migranţi. Aici vor fi repartizaţi solicitanţii de azil aflaţi în prezent în tabere speciale, în regim deschis sau închis, scrie Agerpres.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri