Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Unic pe plaiuri mioritice. Cerul de Bozioru

Unic pe plaiuri mioritice. Cerul de Bozioru

E ciudat ca o bucată de cer să fie considerată destinație turistică unică în România, dar cerul de deasupra comunei Bozioru din județul Buzău a făcut ocolul lumii. Cerul de acolo este pe lista fenomenelor unice din lume, nu doar din țara noastră.

Deasupra satelor Fişici şi Nucu, aproape de Lacul Goteş, găsim un cer albastru de o claritate aparte, nuanțele acestuia au contrariat chiar și lumea științifică. Cerul straniu a devenit magnet și pentru oamenii de știință care i-au măsurat intesitatea prin grade Kelvin.

Dacă albastrul cerului este în general de 16.000 de grade Kelvin, cerul de Bozioru ajunge la 23.000 de grade Kelvin, lucru neexplicat până acum de cercetători. Localnicii cred că zona este sacră, iar măsurătorile efectuate au demonstrat existenţa unor zone de vortex activ.

Se spune că aici există şi diverse anomalii magnetice și că oamenii se trezesc că au puteri telepatice sau experienţe extrasenzoriale. O altă explicație vehiculată pentru cerul intens este faptul că se află deasupra unei zone ferite de poluare.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri