Jurnalul.ro Ştiri Externe Uniunea Europeană a adoptat noile sancțiuni împotriva Coreei de Nord decise de ONU

Uniunea Europeană a adoptat noile sancțiuni împotriva Coreei de Nord decise de ONU

Uniunea Europeană şi-a consolidat joi sancţiunile împotriva Coreei de Nord prin adoptarea măsurilor decise la începutul lunii august de Naţiunile Unite ca răspuns la ultimul tir cu rachetă balistică, relatează AFP.

În general, UE se aliniază sancţiunilor decise de ONU şi a promis că va adopta şi ea noile măsuri punitive la adresa Coreei de Nord - inclusiv o limitare a aprovizionării cu petrol - decretate la începutul săptămânii ca urmare a testului nuclear nord-coreean de la începutul lunii septembrie.

Joi, Uniunea Europeană a transpus în legislaţie măsurile adoptate de Consiliul de Securitate al ONU pe 5 august după lansarea cu succes a unei rachete balistice intercontinentale nord-coreene (ICBM) capabilă să atingă continentul nord-american.

Noile sancţiuni 'vizează principalele exporturi ale Coreei de Nord, deoarece impun o interzicere totală a tuturor exporturilor de cărbune, fier, minereuri de fier, fructe de mare, plumb şi minereuri de plumb', informează Consiliul UE într-un comunicat.

Sancţiunile vizează de asemenea 'traficul de arme în Coreea de Nord, acordurile de asociere între companii (nord-coreene) şi companii străine, băncile nord-coreene şi capacitatea lor de a genera venituri şi de a avea acces la sistemul financiar internaţional', conform textului.

Uniunea Europeană doreşte de asemenea să impună sancţiuni suplimentare împotriva regimului nord-coreean ca răspuns la ultimul său test cu bombă H, a anunţat săptămâna trecută Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherini.

Cele 28 de state membre ale UE au început marţi să analizeze diferite măsuri, de la adăugarea pe lista neagră a celor mai înalţi demnitari nord-coreeni şi chiar a liderului Kim Jong-Un şi până la expulzarea sutelor de angajaţi nord-coreeni din Europa, potrivit unor surse diplomatice.

Europenii ar putea de asemenea să limiteze în continuare vânzările de bunuri de lux europene în Coreea de Nord sau ar putea să impună un embargou total asupra exporturilor petroliere către această ţară, potrivit aceloraşi surse.

O decizie în acest sens este aşteptată săptămâna viitoare.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri