Jurnalul.ro Ştiri Politică UPDATE Anunțul lui Sorin Grindeanu. Decizia PSD privind formarea noului guvern. Ce se va întâmpla cu Florin Cîțu

UPDATE Anunțul lui Sorin Grindeanu. Decizia PSD privind formarea noului guvern. Ce se va întâmpla cu Florin Cîțu

 Florin Cîțu nu poate fi premierul unui guvern care are în componență PSD, spune prim-vicepreședintele social-democraților Sorin Grindeanu: „PSD consideră că etapa Florin Cîțu premier a fost depășită de ceva vreme”.

„Noi am inițiat și am votat o moțiune de cenzură prin care Florin Cîțu a plecat din funcția de premier. E un lucru de la care nu facem rabat”, afirmă prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu.

El spune că Florin Cîțu nu poate fi premierul unui guvern care are în componență PSD.

„Noi am sancționat deja capacitatea dlui Cîțu de a conduce un guvern prin demiterea sa prin moțiunea de cenzură. PSD consideră că etapa Florin Cîțu premier a fost depășită de ceva vreme”, conchide social-democratul.

Florin Cîțu a spus, luni dimineață, că decizia PNL este în continuare ca propunerea partidului pentru funcția de prim-ministru să fie președintele formațiunii.

ȘTIRE INIȚIIALĂ PSD va începe negocierile cu PNL, UDMR și minoritățile naționale, este decizia luată luni, cu unanimitate de voturi, de Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat. Anunțul a fost făcut de prim-vicepreședintele social-democraților Sorin Grindeanu.

„PSD va începe negocierile cu PNL, UDMR și minoritățile naționale”, anunță prim-vicepreședintele Partidului Social Democrat Sorin Grindeanu.

El spune că decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.

Social-democrații au decis și formarea a patru echipe de negociere.

„Suntem deschiși să negociem pentru a urgenta soluționarea problemelor românilor”, adaugă Grindeanu.

El a precizat și prioritățile PSD petru programul de guvernare.

Mediafax

Subiecte în articol: sorin grindeanu psd pnl udmr florin citu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri