Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE Israelul se opune reînnoirii acordului nuclear cu Iranul. Avioane israeliene au pătruns în spaţiul iranian

UPDATE Israelul se opune reînnoirii acordului nuclear cu Iranul. Avioane israeliene au pătruns în spaţiul iranian

Israelul cere țărilor occidentale să nu reînnoiască acordul nuclear cu Iranul deoarece va destabiliza Orientul Mijlociu, spune premierul Yair Lapid, citat de AFP. Avioane militare israeliene au pătruns în mai multe rânduri în spaţiul aerian iranian, în cadrul unor exerciţii.

UPDATE  În contextul tensiunilor, avioane militare israeliene de tip F-35, invizibile pe radare, au pătruns în mai multe rânduri în spaţiul aerian al Iranului, în ultimele două luni, afirmă surse citate de publicaţia saudită Elaph şi de cotidianul The Times of Israel. Incursiunile aeriene israeliene au avut loc în cursul unei serii de exerciţii care au avut rolul de a încerca evitarea radarelor iraniene şi ruse.

La exerciţii au participat şi drone militare, precum şi avioane de realimentare în aer. În plus,  Israelul şi SUA au efectuat exerciţii comune deasupra Mării Roşii, simulând atacuri aeriene şi maritime asupra Iranului.

"Naţiunile occidentale au trasat o linie roşie, iranienii o ignoră, iar linia roşie este dinamică. Iar acordul care se configurează nu întruneşte standardele fixate de preşedintele Biden, privind împiedicarea dotării Iranului să devină stat nuclear. Eu le-am spus că negocierile au atins un punct în care trebuie să se oprească. Noi am transmis clar că, dacă va fi semnat un acord, Israelul nu va avea nicio obligaţie, noi vom acţiona pentru a opri Iranul să devină stat nuclear", a atras atenţia Yair Lapid.

Guvernul israelian a anunţat, luni, că premierul Yair Lapid i-a transmis preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, că Israelul se opune reactivării Acordului nuclear cu Iranul şi va continua eforturile pentru a opri Teheranul să se doteze cu arme nucleare. La negocierile pentru relansarea Acordului nuclear din 2015 participă Iranul, UE, SUA, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania.

Iranul a cerut "unele ajustări" ale Acordului nuclear din 2015, a declarat șeful diplomației europene, Josep Borrell.

"Cele mai multe state implicate în negocieri au fost de acord cu cererile Iranului", a precizat Borrell, subliniind că SUA nu au dat încă niciun răspuns.

Anterior, Borrell a afirmat că Iranul a oferit un răspuns "rezonabil" la planul UE de relansare a Acordului nuclear din 2015. Nasser Kanaani, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, a afirmat că Washingtonul "tergiversează" luarea unei decizii privind revenirea în Acordul nuclear din 2015.

Administraţia de la Teheran condiţionează revenirea la respectarea în totalitate a Acordului din 2015 de anularea de către Washington a sancţiunilor reimpuse după retragerea SUA din tratat prin decizia din 2018 a preşedintelui Donald Trump.

Josep Borrell a propus recent un plan de relansare a Acordului nuclear cu Iranul (Planul Comun Complet de Acţiune), inclusiv prin reintegrarea SUA în tratat, avertizând că, în caz contrar, există riscul unei "crize nucleare periculoase".

ȘTIRE INIȚIALĂ Israelul se teme că vor fi ridicate sancțiunile economice împotriva Iranului și va permite acestuia să finanțeze organizații teroriste. 

''Ceea ce există pe masă în prezent este un acord rău. Acesta va da 100 de miliarde de dolari pe an Iranului. Bani care nu vor servi la construirea de şcoli sau spitale, ci vor fi utilizaţi pentru a destabiliza Orientul Mijlociu, consolidând Hezbollah, Hamas şi Jihadul Islamic. În opinia noastră, acordul nu răspunde criteriului fixat de către preşedintele Biden, acela de a împiedica Iranul să devină un stat nuclear'', a declarat Lapid, referindu-se la afirmațiile unui oficial israelian care a spus că proiectul de acord nu stipulează distrugerea centrifugelor și va permite Iranului să le repornească. 

Negocierile au avansat destul de mult în ultimul timp, UE prezentând un plan pentru revitalizarea acordului, la care Iranul a răspuns prin concesii apreciate de majoritatea statelor participante. 

Un înalt oficial SUA a anunțat că Iranul permite accesul specialiștilor AIEA și a renunțat la cerința privind scoaterea Gardienilor Revoluției de pe lista neagră a CIA.

 

 

 

Subiecte în articol: Israel iran
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri