Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE Parlamentul European a votat acordul post-Brexit. Reacția Marii Britanii

UPDATE Parlamentul European a votat acordul post-Brexit. Reacția Marii Britanii

Autoritățile de la Londra au reacționat după ratificarea Acordului post-Brexit de către Parlamentul European, premierul Boris Johnson spunând că așteaptă viitorul cu nerăbdare, scrie AFP.

''Această săptămână este pasul final dintr-o lungă călătorie, oferind stabilitate noii noastre relaţii cu UE ca parteneri comerciali vitali, aliaţi apropiaţi şi egali suverani. Acum este timpul să aşteptăm cu nerăbdare viitorul şi construirea unei Marii Britanii mai globale'', a declarat acesta.

Totodată, și negociatorul-șef al Marii Britanii, David Frost, apreciază votul din legislativul european.

''Anul trecut, ambele părţi au lucrat neobosit pentru a conveni un acord bazat pe cooperare amicală şi comerţ liber între egali suverani'. Votul de astăzi aduce certitudine şi ne permite să ne concentrăm asupra viitorului. Vom avea mult lucru împreună, noi şi UE, prin intermediul noului Consiliu de parteneriat şi suntem decişi să lucrăm pentru a găsi soluţii care funcţionează pentru ambele părţi'', a spus David Frost.

Acordul post-Brexit are 1.250 de pagini și pune capăt unei perioade dificile care a durat 4 ani. Dezbaterea din parlament a durat 5 ore, iar eurodeputații l-au considerat o eroare istorică.

ȘTIRE INIȚIALĂ Parlamentul European a votat acordul comercial post-Brexit încheiat între Marea Britanie şi UE, scrie Reuters. Acordul a fost adoptat cu 660 voturi pentru, cinci voturi împotrivă şi 32 de abţineri.

''Europarlamentarii aprobă acordul comercial şi de cooperare UE-Regatul Unit ! Primul acord comercial din istorie ce ridică bariere și elimină libertăţi ? Un eşec pentru ambele părţi, dar mai bun decât nimic'', scrie fostul premier belgian, Guy Verhofstadt, pe Twitter.

Se încheie astfel o perioadă de circa 4 ani de negocieri dificile pentru ieșirea Regatului Unit din UE, după o apartenență de 47 de ani la blocul comunitar. 

Acordul a fost aplicat provizoriu de la începutul anului 2021, perioadă care expiră la 30 aprilie.

UE a acționat în justitiție Marea Britanie, în luna martie, după ce aceasta a extins unilateral perioada de graţie pentru controalele asupra importurilor de alimente în Irlanda de Nord, ceea ce încalcă Acordul de retragere.

Schimburile comerciale post-Brexit între Regatul Unit şi Irlanda de Nord sunt guvernate de Protocolul privind Irlanda de Nord din Acordul de retragere a Regatului Unit din UE. Acest protocol protejează principiile Acordului din Vinerea Mare, din 1998, şi păstrează deschisă frontiera dintre Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord, prin menţinerea regiunii în interiorul pieţei unice.

Subiecte în articol: acord brexit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri