Jurnalul.ro Ştiri Observator UPDATE Zi importantă pentru Elena Udrea. Instanța din Bulgaria a decis extrădarea în România

UPDATE Zi importantă pentru Elena Udrea. Instanța din Bulgaria a decis extrădarea în România

Tribunalul din Blagoevgrad a decis extrădarea în România a Elenei Udrea. Decizia nu este definitivă, fostul ministru al Turismului putând formula apel în termen de 5 zile.

Completul a fost format din 3 judecători. Elena Udrea a declarat în fața acestora că este posibil să fie ucisă dacă va ajunge într-o închisoare din România.

Procurorul de caz a explicat că, potrivit răspunsului transmis de autoritățile din România, condițiile din penitenciar sunt sigure și nu există niciun pericol să efectueze detenția în țara sa. 

ȘTIRE INIȚIALĂ Instanța din Bulgaria s-a pronunțat, astăzi, asupra cererii de extrădare a Elenei Udrea. Procesul a început la ora  14.00.  Decizia nu este definitivă, aceasta având posibilitatea să o conteste la Curtea de Apel din Sofia. 

Instanța a primit documentele transmise de partea română cu privire la condițiile de detenție pe care le-a contestat fostul ministru al Turismului. 

Decizia de astăzi nu este însă definitivă. 

Ministerul Justiţiei, prin intermediul Tribunalului Bucureşti, a trimis în Bulgaria toate actele care expun condiţiile din penitenciarele din România, inclusiv cele din închisoarea Târgşor, acolo unde Elena Udrea a stat arestată preventiv în urmă cu mai mulți ani.

Ea spune că acolo au fost condiții foarte rele, fiind chiar ameninţată cu moartea. 

Elena Udrea a fugit din țară în ziua pronunțării sentinței de 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Ea a fost arestată de autoritățile bulgare la granița cu Grecia. Ea a închiriat la Sofia un apartament pentru a demonstra că poate sta în arest la domiciuliu. Totodată, a cerut azil politic în Grecia. 

 

Subiecte în articol: Elena Udrea gala bute extradare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri