Jurnalul.ro Ştiri Externe Uraganele Irma şi Harvey vor costa economia SUA 290 de miliarde de dolari

Uraganele Irma şi Harvey vor costa economia SUA 290 de miliarde de dolari

Uraganele Irma, care a ajuns duminică deasupra statului Florida, şi Harvey, care a provocat inundaţii catastrofice în Texas, vor costa 290 de miliarde de dolari, sau 1,5 de puncte procentuale din PIB-ul SUA, potrivit serviciului meteorologic privat Accuweather, citat de AFP. 

"Estimările pagubelor provocate de Irma ar urma să se ridice la circa 100 de miliarde de dolari, ceea ce ar face din el unul din uraganele cele mai costisitoare din toate timpurile", a afirmat CEO-ul şi fondatorul Accuweather, Joel N. Myers. Potrivit acestuia, suma corespunde unei jumătăţi de punct procentual din PIB-ul SUA. 

"Noi am estimat că uraganul Harvey va fi catastrofa meteorologică cea mai costisitoare din istoria SUA, cu pagube estimate de 190 de miliarde de dolari, respectiv un punct procentual din PIB", a adăugat Myers. 

Împreună, cele două fenomene ciclonice ar produce pagube reprezentând 1,5 puncte procentuale din PIB, ceea ce ar anula creşterea economică prevăzută între luna august şi sfârşitul anului. 

Accuweather a întocmit o listă impresionantă cu problemele care generează costuri atât de ridicate: întreruperea activităţii firmelor, şomajul în creştere pentru luni de zile, distrugerea infrastructurilor care va afecta transportul, pierderi în agricultură care vor fi resimţite în preţuri, creşterea preţurilor carburanţilor, pagubele produse maşinilor, caselor, antichităţilor şi altor obiecte de artă. 

Numai o parte din aceste costuri vor fi acoperite de firmele de asigurări, susţine Joel Myers. 

Uraganul Irma, care a lovit dur arhipelagul Keys duminică dimineaţă, se îndreaptă acum spre nord şi ameninţă Tampa, un oraş de pe coasta de vest a Floridei. 

Uraganul Harvey, care a lovit Texasul la sfârşitul lui august, a provocat pagube materiale foarte importante şi a paralizat cel de al patrulea oraş ca mărime din SUA, Houston, unde nivelul inundaţiilor a fost pe alocuri de câţiva metri.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri