Jurnalul.ro Ştiri Externe Uraganul Humberto se îndreaptă spre Insulele Bermude, în timp ce Imelda inundă oraşul Houston şi estul statului Texas

Uraganul Humberto se îndreaptă spre Insulele Bermude, în timp ce Imelda inundă oraşul Houston şi estul statului Texas

Uraganul Humberto a crescut în intensitate şi în viteză pe măsură ce s-a apropiat miercuri dimineaţă de Insulele Bermude, teritoriu insular britanic ce ar putea să fie totuşi scutit de distrugeri, întrucât va fi ocolit la mică distanţă de ochiul acestui ciclon, au anunţat meteorologii americani, citaţi de Reuters.

Vânturi puternice şi ploi abundente sunt aşteptate să ajungă în Insulele Bermude până miercuri noapte, însă ochiul furtunii ar putea să treacă la mică distanţă de coasta vestică a arhipelagului, au anunţat specialiştii de la Centrul Naţional pentru Uragane din Statele Unite (National Hurricane Center - NHC), al cărui sediu general se află în oraşul Miami.

Humberto a dezvoltat vânturi cu viteze de 185 de kilometri pe oră şi se afla miercuri dimineaţă la 455 kilometri vest de Bermuda, deplasându-se cu 26 de kilometri pe oră. Humberto este un uragan de categoria 3 pe scala uraganelor Saffir-Simpson, care are cinci trepte, au precizat specialiştii de la NHC.

O alertă de uragan a fost emisă pentru Insulele Bermude, iar vânturile puternice generate de Humberto se întind pe o distanţă de peste 95 de kilometri de epicentrul său.

Partea nord-vestică a arhipelagului Bahamas nu şi-a revenit încă după ce a fost devastată de uraganul Dorian. Meteorologii prognozează valuri uriaşe pentru zilele următoare în această zonă, la fel ca pentru zonele de coastă din centrul statului Florida şi din Carolina de Nord.

Pe măsură ce Humberto creşte în intensitate, fosta depresiune tropicală Imelda a ajuns pe continent în dreptul coastelor Golfului Mexic, în statele americane Texas şi Louisiana, unde meteorologii au emis alerte de inundaţii, viituri şi ploi abundente.

Ploile abundente au inundat deja zona oraşului Houston şi vor continua cel puţin şi pe parcursul zilei de joi, a precizat Zack Taylor, meteorolog la Centrul pentru Previziuni Meteo din cadrul Serviciului Naţional de Meteorologie.

În anumite zone din estul statului american Texas, meteorologii prognozează cantităţi mari de precipitaţii, inclusiv pentru oraşele Houston şi Galveston, înainte ca furtuna tropicală Imelda să slăbească în intensitate şi să avanseze spre câmpiile estice americane.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri