Jurnalul.ro Ştiri Externe US Army dă undă verde recruților care au avut probleme de sănătate mentală

US Army dă undă verde recruților care au avut probleme de sănătate mentală

de Şerban Mihăilă    |   

În încercarea de a recruta cât mai mulți soldați pentru misiunile sale tot mai numeroarse, armata americană a coborât ștacheta în mod periculos. Potrivit unei directive interne, US Army îi încorporează acum și pe cei cu antecedente legate de tulburări bipolare, depresii, consum excesiv de alcool și droguri, precum și pe cei care, în trecut, s-au automutilat.

Misiunile din Siria și Irak, redesfășurările militare din Europa și Afganistan și perspectiva izbucnirii unui război în Peninsula Coreeană au determinat armata americană să încerce toate modalitățile posibile pentru a aduna cât mai mulți recruți.  Până în septembrie 2018, generalii trebuie să strângă nu mai puțin de 80.000 de noi soldați și, în goana după acest obiectiv, US Army a dat o directivă internă care permite încorporarea persoanelor cu antecedente legate de tulburări bipolare, depresii, consum excesiv de alcool și droguri, precum și pe cei care, în trecut, s-au automutilat. Candidații trebuie să obțină însă un certificat de exonerare. Directiva, descoperită de jurnaliștii de la „USA Today”, coboară ștacheta recrutărilor la un nivel extrem de periculos, în condițiile în care persoane cu probleme mentale în trecut pot fi trimise să lupte pe fronturi din întreaga lume. Filtrul de selecție al armatei fusese coborât oricum, încă de anul trecut, când US Army a fost obligată să găsească 69.000 de noi soldați. Generalii americani au acceptat astfel recruți cu rezultate proaste la testele de aptitudine, au acordat certificate de exonerare consumatorilor de marijuana și au oferit bonusuri de sute de milioane de dolari, scrie „USA Today”.

Risc major, asumat inconștient

Acceptarea recruților cu antecedente legate de boli mintale prezintă un mare risc, susține Elspeth Ritchie, fost psihiatru în armată, pensionat cu gradul de colonel în 2010, mai scrie publicația americană. Problemele mentale din trecut pot recidiva la un număr mult mai mare de persoane, decât în cazul celor ce pot fi recuperate, susține Ritchie. În timp ce tulburările bipolare pot fi ținute sub control, cazurile de automutilare pot semnala nereguli mentale mai grave, precizează un manual publicat de Asociația Americană de Pshihiatrie. O situație de automutilare într-o unitate militară ar putea avea consecințe dintre cele mai serioase, ce pot duce până la o evacuare medicală într-o zonă de război, avertizează Ritchie.

Acceptarea de recruți cu pregătire și conduită precare poate provoca probleme. Spre exemplu, în 2006, o fetiță irakiană a fost violată, iar famila ei, ucisă, de către soldați americani, dintre care unul obținuse certificat de exonerare pentru „activități criminale minore”, scrie „USA Today”.    

Ghidul militar pentru evaluarea potențialilor recruți precizează că persoanele care doresc să se înroleze trebuie să prezinte „documentația adecvată” pentru a obține certificatul de exonerare. Între cererile menționate pentru primirea certificatului figurează o declarație detaliată a solicitantului , documente medicale, o evaluare psihiatrică, precum și caracterizări de la locurile de muncă ale aplicantului. În cazul automutilărilor, dosarul e însoțit de fotografii.

 

Subiecte în articol: US Army
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri