Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu s-a calificat în runda a treia a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, miercuri, la New York, după ce a învins-o pe compatrioata sa Ana Bogdan cu un sec 6-0, 6-1.
Meciul a fost mai disputat decât o arată scorul, Niculescu impunându-se după o oră şi 22 de minute.
Ana Bogdan, venită din calificări, a avut 10 mingi direct câştigătoare, faţă de 9 ale Monicăi, dar diferenţa s-a făcut la erorile neforţate, 33 pentru Bogdan şi 15 pentru Monica.
Meciul a fost întrerupt în două rânduri pentru intervenţia medicului, la 3-0 în primul set la solicitarea Monicăi Niculescu şi la 3-0 în setul al doilea, la cererea Anei Bogdan.
Monica (28 ani, 58 WTA) a mai învins-o pe Ana Bogdan (23 ani, 116 WTA) în două rânduri, în 2010 în primul tur la Bucureşti (ITF, 75.000 dolari), cu 7-5, 7-5, şi anul trecut în primul tur la Bucureşti (WTA), cu 6-2, 5-7, 6-2.
Ana Bogdan a reuşit la Flushing Meadows cea mai mare performanţă a carierei (în premieră pe tabloul principal la un turneu de Mare Şlem), trecând în runda inaugurală de altă româncă, Sorana Cîrstea.
Cea mai bună performanţă a Monicăi Niculescu la US Open datează din 2011, când a ajuns în optimile de finală.
Monica şi-a asigurat 140.000 dolari şi 130 de puncte WTA, iar în turul al treilea va juca împotriva danezei Caroline Wozniacki, care a dispus de rusoaica Svetlana Kuzneţova, cu 6-4, 6-4. Wozniacki a câştigat toate cele şase meciuri directe cu Monica Niculescu, pe hard, cele mai recente datând din 2013.
Niculescu va juca miercuri şi la dublu, alături de Vania King (SUA), împotriva americancelor Ashley Weinhold/Caitlin Whoriskey.
La simplu, România mai are doar o reprezentantă la US Open, Simona Halep, a cincea favorită, care va juca joi în turul secund, contra cehoaicei Lucie Safarova.