Jurnalul.ro Ştiri Politică USR acuză PNL și PSD că vor să-i „scoată din peisaj”

USR acuză PNL și PSD că vor să-i „scoată din peisaj”

de Ion Alexandru    |   

Liderul USR, Dan Barna, a declarat, la un post de televiziune, că alegerile anticipate și alegerea primarilor în două tururi sunt un „ghici” și acuză PSD și PNL de un blat politic menit să „scoată Alianța USR-PLUS din peisaj”. Iar surse din cadrul USR precizează că în aceste condiții, cel mai probabil Nicușor Dan va fi candidatul Alianței USR-PLUS pentru Primăria Capitalei, lăsând, astfel, în ofsaid liberalii, ai căror posibil candidați stau mult mai rău în sondaje.

 

„Hai să judecăm împreună. PNL a promis - și face parte din acordul semnat de președintele PNL cu mine – alegeri anticipate și primari în două tururi. Primari în două tururi e o «fata Morgana» care se duce, iar anticipatele sunt «un ghici» care depinde de multe. Din perspectiva asta cui profită să nu ai nici anticipate, nici primari în două tururi? Cel mai mult PSD și într-o măsură PNL. Și atunci vă întreb: e sau nu blat?”, a afirmat liderul USR, Dan Barna. Acesta precizează că obiectivele pe care le-a agreat cu Ludovic Orban nu au fost realizate. „Singurele lucruri pe care le-am negociat cu premierul Orban erau acele obiective care nu erau în beneficiul USR, erau obiective pentru a ieși din această criză, or acestea nu s-au întâmplat. Modalitatea în care cele mai importante obiective nu se întâmplă sugerează acest lucru și dacă ne întrebăm cui profită, vedem aceste două partide care vor să scoată Alianța USR-Plus din peisaj”, a adăugat Dan Barna.

Nu este pentru prima dată când agenții de opinie ai USR aruncă pe piață tema unui blat între PSD și PNL iar, la audierile miniștrilor, în comisiile parlamentare, de zilele trecute, deputații Uniunii au avut o atitudine destul de contondentă.

 

Contralovitura

Reacția lui Dan Barna poate avea însă și o altă cauză, mult mai pragmatică, generată de încercările PNL de a-l coopta în cadrul partidului prezidențial pe Nicușor Dan, cel agreat de USR pentru a candida la Primăria Capitalei din partea USR-PLUS.

Astfel, până la finalul acestei săptămâni, USR și PLUS, formațiune condusă de Dacian Cioloș, urmează să decidă candidatul comun al Alianței pentru funcția de primar general, iar planul este acela al susținerii, de către ambele partide, a candidaturii lui Nicușor Dan, cel mai bine clasat candidat al „partidelor de dreapta”, la mare distanță de preferata lui Ludovic Orban, Violeta Alexandru. Surse politice afirmă că, în noul context, PLUS ar fi dispus să renunțe la susținerea lui Vlad Voiculescu, ceea ce ar pune în și mai mare dificultate Partidul Național Liberal în perspectiva alegerilor locale pentru Capitală.

Reamintin faptul că, atât sondajul CURS, cât și în cercetările sociologice prezentate de Nicușor Dan îl plasează pe acesta în fața lui Rareș Bogdam sau Violeta Alexandru, ca intenție de vot pentru Primătria Capitalei și, în unele cazuri, chiar pe poziția a doua, la mică distanță după actualul edil-general, Gabriela Firea.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri