Jurnalul.ro Ştiri Politică USR: E inadmisibil ca noul primar Craiovei să fie ales de 8% dintre locuitorii oraşului

USR: E inadmisibil ca noul primar Craiovei să fie ales de 8% dintre locuitorii oraşului

Uniunea Salvaţi România susţine că este "inadmisibil" modul în care noii primari din Craiova sau Târgu Jiu au fost aleşi "de 8,14% şi, respectiv, 8,64% dintre cetăţeni", fapt ce a permis partidelor tradiţionale să îşi impună candidaţii, deşi au fost votaţi "de sub 10% din membrii comunităţilor". 

"Prezenţa la vot, la nivelul întregii ţări, a fost doar 33,04%, ceea ce avantajează partidele tradiţionale care dispun de maşinării şi strategii pentru mobilizarea electoratului, fără să facă o campanie electorală activă, în stradă. USR susţine ferm schimbarea legii de organizare a alegerilor locale într-un singur tur şi revenirea la două tururi de scrutin, astfel încât primarii să fie cu adevărat reprezentativi pentru localităţile pe care le administrează", precizează USR, într-un comunicat remis luni AGERPRES

Potrivit sursei citate, alegerea primarilor într-un singur tur este doar unul din multiplele puncte problematice ale legislaţiei electorale româneşti, fapt pentru care USR a depus o solicitare oficială pentru reînfiinţarea Comisiei comune pentru elaborarea Codului Electoral care să actualizeze legislaţia în domeniu. 

"Considerăm că este în interesul tuturor cetăţenilor şi democraţiei româneşti în general ca sistemul electoral să fie dezbătut şi ajustat într-un mod unitar şi cu suficient timp în avans pentru a putea fi implementat corespunzător la următoarele alegeri", se menţionează în comunicat.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri