Purtătorul de cuvânt al USR PLUS Ionuț Moșteanu a spus că, joi, în plenul reunit al Parlamentului va fi citită moțiunea și a făcut apel să fie votată de toți care vor schimbarea guvernului Cîțu.
„PSD a boicotat, de vineri seara, 4 ședințe de Birou Permanent Reunit, a spus acesta.
Ionuț Moșteanu a atacat PSD, care, în opinia lui, „îi ține spatele lui Florin Cîțu și îl lasă agățat la Palatul Victoria”.
„L-am auzit pe domnul Ciolacu șapte luni spunând că Florin Cîțu trebuie să plece și de vineri seara s-a ivit ocazia să facă ceva concret pentru a-l trimite acasă pe Florin Cîțu. Și atunci s-a încurcat în declarații, cu care au zăpăcit și propriul activ și votanții PSD. Dacă veți ca Florin Cîțu să plece, veniți să votați”, a spus Moșteanu.
Acesta a mai spus că de vineri seara PSD a boicotat 4 ședințe de Birou Pemanent Reunit pentru a nu permite intrarea firească în calendar a acestei moțiuni.
El a precizat că președinții celor două camere un acționat legal, convocând pentru joi plenul reunit.
„Vor fi parlamentarii USR PLUS, vom citi moțiunea. Aceasta va intra în parcursul parlamentar, așa cum ar fi fost normal să fie de o săptămână aproape”.