Jurnalul.ro Ştiri Justitie USR – RUȘINEA ROMÂNIEI!

USR – RUȘINEA ROMÂNIEI!

Liderul Filialei Municipiului București a Partidului Umanist Social Liberal, dna Doina Pârcălabu, atrage atenția că demersul USR de a bloca modificările legilor justiției nu face decât să îngreuneze activitatea justiției din România, nicidecum să aducă vreun beneficiu real. Aceasta susține că sesizarea făcută de USR la Comsia de la Veneția nu reprezintă o îngrijorare sinceră pentru buna funcționare a justiției, ci doar o altă modalitate de a întârzia modernizarea și modificarea unor legi, atât de necesare în țara noastră în acest moment.

“Suntem martorii unei noi încercări venite din partea USR de a îngreuna modificarea unor legi. Așa cum ne-au obișnuit deja, membrii Uniunii Salvați România nu fac altceva decât sesizări peste sesizări, însă niciodată nu vin cu soluții reale pentru țara noastră. Și în ceea ce privește modificarea legilor justiției, aceștia încearcă cu orice preț să pună bețe în roate, altfel spus, încearcă să împiedice modernizarea justiției. Îi întreb și eu, ca toți ceilalți oameni din România: Ce ați făcut cât timp ați fost la guvernare? Câte proiecte pentru bunăstarea românilor ați inițiat?”, a transmis dna Doina Pârcălabu.

De asemenea, aceasta amintește și de încercarea USR de a minimaliza rolul Bisericii Ortodoxe Române în misiunea ei creștină, într-o țară în care istoria locului, tradițiile și obiceiurile sunt opuse nefirescului propus de Uniunea Salvați România. Doina Pârcălabu susține însă că oricâte încercări s-ar face, nu se poate știrbi credința românilor.

Liderul Filialei București a Partidului Umanist Social Liberal menționează și Planul Național de Redresare și Reziliență făcut de USR cât timp a fost la guvernare, un plan creat în defavoarea României și al românilor.

“Ne-ați arătat nouă, tuturor românilor, că nu sunteți capabili să guvernați. Mulți au avut încredere în promisiunile voastre, dar s-au lămurit că vorbele și gălăgia nu valorează nimic fără fapte concrete. Același lucru l-ați făcut și în cazul PNRR. În loc să vă preocupe relansarea economică a țării sau să țineți cont de prioritățile investiționale și reformele necesare pentru redresare, voi v-ați preocupat în continuare de lupte politice și dorința de a deține puterea.”, a adăugat dna Doina Pârcălabu.

Subiecte în articol: Doina Pârcălabu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri