Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie UTI a luat faţa SRI-ului la Centrala Nucleară

UTI a luat faţa SRI-ului la Centrala Nucleară

de Cristian Anton    |   

Nuclearelectrica a cumpărat servicii de întreţinere a sistemelor de securitate de la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă în valoare de aproape şase milioane de lei de la UTI Grup, în urma unei licitaţii restrânse declanşate în octombrie 2017. Compania controlată de Tiberiu Urdăreanu a luat astfel faţa SRI-ului, a cărui regie a fost scoasă din cursă de şefii Nuclearelectrica.

Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN) SA a atribuit pe 31 iulie 2018 un contract privind „servicii de întreţinere preventivă, predictivă şi corectivă pentru subsistemele de securitate periferice aferente sistemului tehnic de protecţie fizică al Sucursalei CNE Cernavodă”. Achiziţia survine în urma unei licitaţii restrânse iniţiate pe 12.10.2017, valoarea estimată iniţial a contractului fiind de 6.891.000 lei. Câştigătoare a fost desemnată UTI Grup SA, care s-a angajat să ducă la capăt lucrările pentru 5.934.765,07 lei, fără TVA, pe baza unui acord cadru cu o durată de 36 de luni.

Rasirom, scoasă din cursă

UTI Grup SA a luat astfel faţa Serviciului Român de Informaţii (SRI) în privinţa asigurării securităţii Centralei Nucleare de la Cernavodă. Potrivit documentaţiei de atribuire, participantul perdant al licitaţiei organizate de Nuclearelectrica a fost Regia Autonomă Rasirom, firma oficială a SRI, care are ca obiect de activitate proiectarea şi realizarea de sisteme integrate de securitate. SRI nu s-a aflat niciodată printre numele agreate de şefii Nuclearelectrica pentru paza centralei de la Cernavodă, în schimb ce UTI îşi reconfirmă statutul de firmă de casă.

Milioane nucleare

Nu întotdeauna sub cele mai bune auspicii, dacă e să ne raportăm la fostul director general al Nucleaelectrica, Pompiliu Budulan, cercetat penal sub control judiciar pentru luare de mită. Potrivit DNA, Budulan a cerut şi a primit mită de milioane de euro în perioada când se afla la şefia SNN, de la reprezentanţii a două firme de software, dar şi din valoarea a două contracte încheiate de companie. Surse judiciare susţin că cele două firme care l-au mituit pe Pompiliu Budulan au fost Siveco şi UTI.

Relaţia dintre UTI şi Nuclearelectrica este, de altfel, de notorietate, compania deţinută de Tiberiu Urdăreanu fiind cea care asigură sistemele de securitate ale Centralei Nucleare de la Cernavodă. Valoarea contractului iniţial rămâne necunoscută, în condiţiile în care subcontractele de mentenanţă curg cu regularitate înspre UTI. Doar în perioada 2010- 2012 Nuclearelectrica i-a plătit peste 36 de milioane de euro pentru lucrări de extindere şi modernizare.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri