Jurnalul.ro Timp liber ''Vacanţa la muzeu!''- ateliere recreative dedicate tinerilor, de marţi până sâmbătă, la Muzeul Naţional de Artă

''Vacanţa la muzeu!''- ateliere recreative dedicate tinerilor, de marţi până sâmbătă, la Muzeul Naţional de Artă

de Redacția Jurnalul    |   

Mai multe programe educative ludice şi (re)creative, reunite sub genericul: "Vacanţa la muzeu!", vor fi organizate de marţi până sâmbătă la Muzeul Naţional de Artă al României.

"Publicul tânăr are ocazia de a descoperi patrimoniul artistic al MNAR şi de a-şi antrena simţul estetic prin intermediul unor activităţi creative gândite pentru a oferi o experienţă îmbogăţitoare: ateliere variate de educaţie plastică şi vizite ghidate prezentate pe înţelesul copiilor", a anunţat MNAR, într-o postare pe Facebook.

Atelierele au fost concepute în jurul expoziţiilor permanente ale MNAR şi ale expoziţiilor temporare "Nicolae Grigorescu. Pictor al ethosului românesc" şi "Grupul celor patru (1925 - 1943): Oscar Han, Ştefan Dimitrescu, Nicolae Tonitza, Francisc Şirato" şi sunt realizate în parteneriat cu colaboratorii muzeului, fiind coordonate de doamnele Diana Barabaş, Ioana Ciuştea şi Daniela Mişcov - Asociaţia AtelierD, specialiste cu experienţă în educaţia artistică.

Atelierele, care durează între 90 şi 120 de minute, se vor desfăşura după următorul program:

* Miercuri:

- Atelier "Moda Aristocrată Spaniolă. Rubens - Giovanna Spinola Pavese" (10,00, copii între 8 - 12 ani)

- Vizită activă la Muzeul K.H. Zambaccian (14,00 - ciclul primar şi gimnazial)

* Joi:

- Atelier la Muzeul Colecţiilor de Artă: Oscar Han (10,00, adolescenţi 12 - 16 ani)

- Atelier "Pasărea ascunsă în piatră - Brâncuşi" (10,00, 8 - 14 ani)

- Vizită activă la Muzeul "Theodor Pallady" (14,00, ciclul primar şi gimnazial)

* Vineri:

- Atelier la Muzeul Colecţiilor de Artă: Atelier la Muzeul Colecţiilor de Artă: Portretele de copii - Şirato, Tonitza, 90 minute (10,00, adolescenţi 12 - 16 ani)

- Atelier "Visul ca realitate - Suprarealismul românesc" (12,00, 9 - 16 ani, 120 minute)

* Sâmbătă:

- Atelier "Portrete, umbre şi lumini", inspirate de portretele lui Nicolae Grigorescu (10,00, 9 - 11 ani şi ora 12,00, 12 - 16 ani)

- Atelier "Visul ca realitate - Suprarealismul românesc" (10,00 , 9 - 11 ani şi ora 12,00, 12 - 16 ani)

Taxa de participare este de 15 lei/copil pentru vizitele active şi 35 lei/copil pentru ateliere, înscrierile urmând a se face cu minimum 48 de ore în avans, la adresa: educatie@art.museum.ro. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri