Jurnalul.ro Ştiri Social Vaccin salvator, ignorat în România

Vaccin salvator, ignorat în România

de Monica Cosac    |   

Aproape 2.000 de românce mor, în fiecare an, din cauza cancerului de col uterin, una dintre bolile asociate infecţiei cu HPV (Human Papiloma Virus). Aceste cifre situează România pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancer de col uterin, poziţie pe care o ocupăm cu brio, de altfel, şi la incidenţa acestui tip de neoplasm. România este, însă, şi singura țară din UE care nu alocă bani pentru vaccinarea anti-HPV.

Autoritățile din domeniul medical din Statele Unite au aprobat, la finalul săptămânii trecute, extinderea vaccinării împotriva virusului HPV - considerat principalul vinovat pentru declanșarea mai multor tipuri de cancer, cel mai frecvent fiind cancerul de col uterin - pentru femeile și bărbații cu vârsta între 27 și 45 de ani. Scopul acestei măsuri este reducerea drastică a incidenței cancerelor cauzate de virusul HPV. Până acum, vaccinul era aprobat doar pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 9 și 26 de ani. Specialiştii estimează că majoritatea persoanelor cu activitate sexuală din Statele Unite vor fi infectate cu HPV în timpul vieții. În multe cazuri, virusul este eliminat de sistemul imunitar al organismului, însă atunci când acest lucru nu se întâmplă, infecțiile cu HPV pot declanșa câteva tipuri de cancer: cancer de col uterin, cancer anal, cancer vaginal, cancer de penis sau cancer la gât. Prima versiune a vaccinului (Gardasil), a fost aprobată în SUA în anul 2006 și acoperea patru tulpini ale virusului, iar ultima versiune a vaccinului (Gardasil 9) a fost aprobat în 2014 şi acoperă nouă tulpini.

În România, a fost demarată o campanie de vaccinare împotriva HPV în 2008, însă a eşuat lamentabil. „A fost o campanie total nepregătită, fără informarea profesioniştilor, fără informarea pentru public şi practic vaccinul a apărut fără ca lumea să ştie despre ce este vorba”, explica, recent, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila.

Societatea civilă cere începerea imunizării anti-hpv

În prezent, vaccinarea împotriva bolilor provocate de virusul HPV se regăseşte în Programul Naţional de Imunizare, iar de anul trecut Ministerul Sănătăţii a început colectarea solicitărilor părinţilor, însă organizaţiile de pacienţi spun că acest demers a rămas doar pe hârtie.

În această vară, şapte organizații non-guvernamentale cu rol în protecția drepturilor pacienților, părinților, femeilor și reprezentanți ai viitorilor profesioniști în domeniul medical au transmis o scrisoare comună, adresată guvernanţilor, în care atrag atenția asupra faptului că România este, în continuare, singura țară din UE care nu alocă fonduri pentru vaccinarea anti-HPV a fetițelor și cer corectarea acestei situații.

Medicii români îşi doresc ca vaccinul împotriva infecţiei HPV să fie administrat femeilor şi bărbaţilor până la 45 de ani, aşa cum a fost adoptat recent în SUA.

 

Subiecte în articol: vaccin salvator vaccin anti-HPV
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri