Jurnalul.ro Ştiri Locale Vâlcea: Un bărbat a fost arestat pentru violarea unei femei care a murit din cauza agresiunii

Vâlcea: Un bărbat a fost arestat pentru violarea unei femei care a murit din cauza agresiunii

Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a violat o femeie de 80 de ani care, în urma leziunilor suferite, a murit la spital, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. 

Bărbatul inculpat în această cauză, Ion Stoica, a fost reţinut pe 23 octombrie pentru săvârşirea infracţiunii de viol, urmată de moartea victimei, el fiind arestat preventiv pe 24 octombrie, pentru 30 de zile, prin decizia magistraţilor Tribunalului Vâlcea. 

"Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în noaptea de 06/07.10.2017, inculpatul Stoica Ion, a pătruns fără drept în locuinţa victimei S.S, în vârstă de 80 de ani, exercitând acte de agresiune fizică asupra acesteia, cu scopul de a întreţine raporturi sexuale cu victima, acţiune întreruptă datorită opunerii victimei, motiv pentru care inculpatul a părăsit în fugă locuinţa victimei", se precizează în comunicat. 

Femeia a ajuns la un spital din judeţul Vâlcea şi apoi a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, însă pe 18 octombrie octogenara a murit. 

În urma constatărilor preliminare efectuate de medicii legişti, a reieşit că moartea femeii de 80 de ani a fost violentă şi a fost cauzată de leziunile suferite, respectiv traumatism toracic şi multiple fracturi costale. 

Ancheta se derulează cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri