Jurnalul.ro Ştiri Observator Valea Prahovei luată cu asalt de turiști în weekendul de Dragobete

Valea Prahovei luată cu asalt de turiști în weekendul de Dragobete

de Redacția Jurnalul    |   

Turiștii au luat cu asalt stațiunile montane de pe Valea Prahovei în weekendul care tocmai s-a încheiat. Unii dintre ei au venit la munte de săptămâna trecută fiind vacanța copiilor, alții au preferat să se relaxeze în weekend.

Sinaia a fost ocupată în proporție de 90%.

La Bușteni gradul de ocupare a fost de 80%.

Azuga a fost de asemenea ocupată în prorpoție de 90%. Pârtiile au fost deschise și amenajate în toate cele trei stațiuni montane, conform APDT Prahova.

La un hotel de patru stele din stațiunea Sinaia, pentru o escapadă romantică la munte, un cuplu a plătit pentru două nopți în perioada 23-25 februarie, 1.300 de lei. Pachetul a inclus cazare în cameră dublă, mic dejun – bufet suedez, cină romantică.

Îndrăgostiții au avut parte și de petale de trandafir în cameră, o cutie cu bomboane, două masaje de relaxare pe sejur (30 minute), două masaje faciale pe sejur (15 minute) și acces la Spa – piscină, saună și salină.

La un hotel de patru stele din Bușteni, un sejur romantic pentru două persoane, de două nopți, pe timp de weekend, a costat 1.290 de lei. Îndrăgostiții au fost cazați într-o cameră dublă cu balcon și vedere la munte, cu mic dejun inclus.Au beneficiat și de o sticlă de spumant în cameră, o cină romantică sau de o vizită la Castelul Cantacuzino.

La un hotel de patru stele din Azuga, de Ziua Îndrăgostiților, pentru o noapte de cazare într-o cameră dublă se va achita suma de 990 de lei. Pachetul include: aranjament cu petale și vin spumant în cameră, cină romantică, acces la piscină, jacuzzi, saune și 10% discount la terapiile corporale.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: valea prahovei dragobete
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri