Inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal de frontieră Oancea, judeţul Galaţi, au reţinut, în vederea cercetării penale şi a confiscării, aproximativ 5,32 kilograme de canabis şi diverse mărci de ţigări de contrabandă, ascunse printre bagajele personale ale şoferului unui microbuz înmatriculat în Marea Britanie, care se deplasa pe ruta Republica Moldova - Marea Britanie, informează Direcţia Generală a Vămilor, printr-un comunicat remis vineri AGERPRES.
"În data de 5 noiembrie 2019, în jurul orelor 00:30, ca urmare a controlului vamal efectuat de inspectorii vamali şi câinele Lucky, au descoperit la controlul vamal 4 (patru) pungi vidate din plastic, ce conţineau aproximativ 5.320 grame produse vegetale, care în urma testării preliminare s-au dovedit susceptibile a fi plante de canabis, precum şi 5.200 bucăţi ţigarete diverse mărci (Marlboro, Kent si Winston), provenienţa Ucraina cu timbru de acciză de Republica Moldova, ascunse printre bagajele personale ale şoferului unui microbuz Mercedes Sprinter, înmatriculat în Marea Britanie, care se deplasa pe ruta Republica Moldova - Marea Britanie", precizează sursa citată.
Autoritatea vamală a predat cele 5.230 grame produse vegetale, susceptibile a fi canabis, organelor de cercetare penală în vederea continuării cercetării iar ţigările au fost reţinute în vederea confiscării. Şoferul a primit o amendă contravenţională în valoare de 5000 lei. AGERPRES