Jurnalul.ro Ştiri Externe Vânat de SUA, gigantul „Huawei” pleacă în Rusia

Vânat de SUA, gigantul „Huawei” pleacă în Rusia

de Şerban Mihăilă    |   

Aproape interzis în SUA și eliminat treptat, la presiunile Casei Albe, din statele aliate cu americanii, gigantul mondial în domeniul echipamentelor de telecomunicații, „Huawei”, s-a reorientat rapid spre Rusia, o piață cu un potențial imens.

Considerată o amenințare la adresa securității naționale de către SUA, compania chineză a semnat un acord cu societatea rusă de telecomunicații MTS, în vederea dezvoltării unei rețele 5G în țară, în următorul an. Înțelegerea prevede „dezvoltarea tehnologiilor 5G și lansarea pilot a rețelelor de a cincea generație în 2019-2020”, a anunțat MTS, într-un comunicat oficial citat de AP. În momentul de față, „Huawei” este un jucător-cheie în lansarea rețelelor wireless super-rapide și a echipamentelor 5G, iar smartphone-urile sale rivalizează cu cele produse de „Apple” și „Samsung”. Acordul a fost parafat miercuri, la Moscova, la sfârșitul întâlnirii dintre președintele rus, Vladimir Putin, și liderul de la Beijing, Xi Jinping. În cursul întrevederii, Xi l-a numit pe Putin „prietenul” său „apropiat”, remarcând că s-a întâlnit cu acesta de cel puțin 30 de ori în ultimii șase ani. Pentru Xi, vizita de miercuri a fost, de altfel, cea de-a opta în Rusia, începând din 2012. În luna mai, administrația Trump a interzis companiilor americane să vândă tehnologie de vârf companiei „Huawei”, din cauza suspiciunilor de spionaj în favoarea Beijingului. Experții consideră că această decizie amenință supraviețuirea „Huawei”, care depinde în mare măsură de cipurile americane în producerea telefoanelor sale. Între timp, o serie de companii, între care și „Google”, s-au distanțat de „Huawei”.

În august, anul trecut, Trump semnase un act legislativ, care interzicea guvernului american să utilizeze echipamente de la „Huawei”.

Subiecte în articol: huawei vladimir putin
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri