Jurnalul.ro Ştiri Locale Vântul puternic suspendă manevrele în porturile de la Marea Neagră

Vântul puternic suspendă manevrele în porturile de la Marea Neagră

de Redacția Jurnalul    |   

Vântul puternic suspendă, sâmbătă, manevrele în porturile de la Marea Neagră.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în toate porturile de la malul Mării Negre, din cauza vântului puternic.

Măsura a fost luată din motive de siguranță, pentru a proteja navele și echipajele de eventualele pericole create de condițiile meteorologice nefavorabile.

ANM a emis o avertizare Cod galben valabilă de la ora 11.30 până la ora 17.00, pentru zona de litoral a județului Constanta, respectiv localitățile Constanța, Năvodari, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Eforie, Cumpăna, Valu lui Traian, Techirghiol, Tuzla, Lumina, Topraisar, 23 August, Agigea, Corbu, Limanu, Albești, Pecineaga, Istria, Săcele, Costinești, Mangalia;
Județul Tulcea : Delta Dunarii, respectiv zona localităților: Sarichioi, Jurilovca, Valea Nucarilor, Murighiol, Chilia Veche, Mahmudia, Ceamurlia de Jos, Nufăru, Beștepe, Crișan, C.A. Rosetti, Maliuc, Pardina și pentru zona de litoral a județului Tulcea, respectiv zona localităților Jurilovca, Sulina, C.A. Rosetti, Sfântu Gheorghe.

Se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55...60 km/h.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: port marea neagră
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri