Jurnalul.ro Ştiri Observator VIDEO Vârstnici ținuți în condiții mizere. ANPC a dat amenzi de peste 2,6 milioane de lei

VIDEO Vârstnici ținuți în condiții mizere. ANPC a dat amenzi de peste 2,6 milioane de lei

de Redacția Jurnalul    |   

Serviciile în centre de îngrijire a vârstnicilor din București și 19 județe au fost oprite, după ce ANPC a găsit condiții mizere.

În ultimele săptămâni, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o amplă campanie de verificări a modului în care este respectată legislația la centrele de îngrijire a vârstnicilor, din întreaga țară, scrie Mediafax

Echipele de comisari ANPC au făcut 416 controale, iar pentru neregulile constatate au aplicat următoarele sancțiuni, atât structurilor private, cât și celor de stat care administrează aceste locații:

- 322 amenzi contravenționale, în valoare de peste 2,6 milioane lei

- 287 avertismente

- oprirea definitivă de la utilizare a produselor neconforme, în valoare de circa 64.000 lei

- oprirea temporară a prestării serviciilor, în 53 de unități, din județele Alba, Arad, Bihor, Bistrița Năsăud, Brașov, Caraș Severin, Călărași, Cluj, Covasna, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Prahova, Satu Mare, Timiș, Vrancea, Bacău și municipiul București.

Acolo unde a fost cazul, ANPC a informat prefecții județelor, iar în cazul sancțiunile aplicate structurilor de stat, ANPC a adus la cunoștința organelor abilitate situația pentru a lua măsurile care se impun, inclusiv eventuala imputare a amenzilor aplicate, celor responsabili.

Abaterile au constat în:

- supraaglomerarea spațiilor de cazare sau cazarea în spații improprii (nerespectarea spațiului minim alocat/persoană, prevăzut de lege)

- utilizarea unor produse alimentare nesigure (fără elemente de identificare și caracterizare, produse desigilate păstrate la temperatura mediului ambiant)

- lipsa mențiunilor privind ingredientele cu potențial alergen, în meniu sau chiar lipsa meniurilor avizate de personalul de specialitate

- folosirea unor produse alimentare cu data durabilității minimale depășită

- modificarea stării termice a produselor

- folosirea unor vitrine frigorifice, pentru depozitarea produselor și preparatelor, insalubre, cu praf în exces, rugină și chedere pline de mucegai

- folosirea unor echipamente de gătire, în blocul alimentar, (hote, aparate de gătit, cuptoare etc.) neigienizate

- utilizarea veselei din plastic sau din ceramică, ciobite, și a unor ustensile de lucru cu mânere de lemn sau plastic, neprofesionale, precum și a veselei smălțuite cu ciobituri în exces

- folosirea unor spații de depozitare neigienizate, cu rafturi cu rugină, improprii depozitării produselor alimentare

- depozitare necorespunzătoare a produselor (ex: produse alimentare, legume-fructe, depozitate lângă detergenți și instrumente de curățenie)

- folosirea unor spații nerenovate, insalubre, cu gresie lipsă sau spartă, cu scurgeri de canalizare defecte, cu reparații neefectuate, cu calorifere cu rugină, îmbâcsite, pline de praf

- folosirea unor coșuri/tomberoane pentru reziduuri fără capace, în zona de preparare

- lipsa mobilierului necesar beneficiarilor (noptiere, scaune etc.)

- utilizarea unor lenjerii de pat și saltele neconforme, neigienizate, cu pete

- lipsa unor robineți la baie sau a altor elemente din baie, existența unor uși deformate

- existența igienei precare în băi și spațiile de cazare

- lipsa huselor de protecție pentru perne, saltele sau a protecțiilor pentru prize

- existența unor infiltrații de apă în sala de mese

- folosirea unor cadre de paturi cu rugină sau cu laterale de lemn cu muchii ascuțite, prezentând pericol pentru consumatori

- utilizarea unor aparate de măsură și control, fără a fi verificate metrologic.

Dat fiind că unele dintre locațiile verificate au înregistrat deficiențe importante la blocul alimentar, până la remedierea acestora, hrana vârstnicilor va fi asigurată în regim de catering.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

„Este revoltător să văd cum unii semeni de-ai noștri, antreprenori sau administratori ai unor centre de îngrijire, pot manifesta un comportament lipsit de umanitate, mai ales când este vorba de persoane în vârsta și felul în care acestea sunt <îngrijite> în căminele destinate vârstnicilor. Este inadmisibil să profiți de pe seama acestora și să le oferi servicii în bătaie de joc, doar din dorința de a realiza un câștig de pe urma lor, fără să te gândești că, în locul lor, ar putea fi părinții sau bunicii tăi”, spune Sebastian Hotca, vicepreședinte ANPC.

 

 

 

Subiecte în articol: vârstnici condiții mizere ANPC amenzi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri