Jurnalul.ro Ştiri Politică Varujan Vosganian: ALDE solicită măsuri eficiente în ce priveşte managementul fondurilor europene şi promovarea investiţiilor

Varujan Vosganian: ALDE solicită măsuri eficiente în ce priveşte managementul fondurilor europene şi promovarea investiţiilor

Purtătorul de cuvânt al ALDE, deputatul Varujan Vosganian, a anunţat marţi că discuţiile din coaliţie referitoare la rectificarea bugetară nu sunt finalizate, ALDE solicitând măsuri eficiente în ce priveşte managementul fondurilor europene şi promovarea investiţiilor. 

"Am primit în ultimele zile numeroase solicitări din partea presei pentru a exprima un punct de vedere privind rectificarea bugetară. Poziţia ALDE este următoarea: Rectificarea bugetară este, deocamdată, în faza de proiect şi discuţiile din cadrul coaliţiei nu sunt încă finalizate. ALDE solicită măsuri eficiente în ce priveşte managementul fondurilor europene şi promovarea investiţiilor, precum şi susţinerea politicilor publice potrivit angajamentelor programului de guvernare", a scris marţi Vosganian pe pagina sa de Facebook. 

Ministerul Finanţelor Publice propune o rectificare bugetară pozitivă, care asigură respectarea limitei de 2,76% a deficitului bugetar, cele mai mari diminuări fiind operate, conform proiectului, la Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Cercetării. AGERPRES

Subiecte în articol: varujan vosganian
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri