Jurnalul.ro Ştiri Locale Vaslui: Incendiu la o firmă care fabrică fibre şi fire sintetice

Vaslui: Incendiu la o firmă care fabrică fibre şi fire sintetice

Două echipaje de stingere din cadrul Detaşamentului de Pompieri Vaslui, coordonate de inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, au intervenit, în noaptea de luni spre marţi, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o societate comercială care are ca obiect de activitate fabricarea fibrelor si firelor sintetice.

'În momentul sosirii primelor echipaje la locul intervenţie s-a constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă în interiorul clădirii, la o maşină de uscare şi roluire a plasei din fibră de sticlă, cu posibilitate de propagare la celelalte instalaţii şi la întreaga clădire. S-a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autoplatformă pentru lucru la înălţime, un FRAP şi două autospeciale de primă intervenţie şi comandă', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, cpt. Petru Iftene.

Flăcările au distrus instalaţia electrică de forţă a utilajului şi au degradat instalaţia de aer pentru acţionarea tambururilor, precum şi hidroizolaţia de la partea superioară a utilajului. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit la un conductor electric defect, au anunţat reprezentanţii ISU Vaslui. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: incendiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri