Mai multe persoane care au rămas blocate pe DJ 244D Huşi - Iaşi, printre care şi pasagerii unui microbuz, vor fi cazate la Unitatea Militară din municipiul Huşi, în urma unei decizii a autorităţilor vasluiene.
Potrivit prefectului, a fost luată în calcul cazarea persoanelor la internatele unor licee din Huşi, dar, având în vedere că este perioadă de vacanţă şcolară, clădirile nu erau încălzite.
'După ce au rămas o vreme în sediul Primăriei municipiului Huşi, s-a luat decizia ca persoanele să fie cazate la Unitatea Militară, acolo fiind spaţii de cazare optime', a declarat prefectul judeţului Vaslui, Isabel Bogdan.
DJ 244 D este închis circulaţiei, pentru deblocarea lui lucrându-se cu două autofreze ale SC Lucrări Drumuri şi Poduri Vaslui, un utilaj de la Secţia Drumuri Naţionale Bârlad şi un utilaj ce aparţine Primăriei Buneşti-Avereşti.
Judeţul Vaslui se află sub cod portocaliu de ninsoare abundentă până pe 21 aprilie la ora 9,00. AGERPRES