Jurnalul.ro Ştiri Externe Traditiile de Craciun ale vedetelor. Ce adora să facă Tom Cruise an de an

Traditiile de Craciun ale vedetelor. Ce adora să facă Tom Cruise an de an

de Redacția Jurnalul    |   

Vedetele de peste ocean au anumite traditii de Craciun la care tin cu adevarat.Tom Cruise, de exemplu, le trimite tuturor prietenilor şi colaboratorilor săi o prăjitură specială, cu vanilie şi cocos, despre care Tom Hanks spune că ar fi "cea mai bună de pe planetă". În schimb, fiul regretatului Michael Jackson duce mai departe moştenirea tatălui donează mii de jucării copiilor. 

Starurile de la Hollywood ştiu că sărbătoarea Crăciunului este aproape atunci când ajunge la ei o prăjitură specială din partea lui Tom Cruise. În fiecare an, celebrul actor trimite delicatesa scumpă și dulce unor vedete cu care a lucrat. Tom Hanks sau Kirsten Dunst sunt pe listă de zeci de ani, în timp ce alţii au parte de un astfel de un astfel de răsfăţ o dată în viaţă, scrie observatornews.ro

Şi noile generaţii încearcă isi fac propriile tradiţii de sărbători. Pentru al patrulea an la rând, Prince Jackson, fiul cel mare al lui Michael Jackson duce zeci de copii într-un magazin de jucării şi le cumpără tot ce îşi doresc.  

Celebrul Antonio Banderas are o surpriză pentru fani. În ultimele luni a lucrat din greu la un spectacol de Crăciun care va fi lansat chiar în dimineaţa zilei de 25 decembrie.

În spiritul sărbătorilor au intrat şi celebrii pompieri australieni.  Spre bucuria fanelor din întreaga lume, salvatorii au împodobit bradul la bustul gol. Totul în scop caritabil. Banii încasaţi din vânzarea calendarului de sărbători merg la persoanele defavorizate. 

De-a lungul anilor, prăjitura a devenit atât de faimoasă în rândul vedetelor de peste Ocean, încât unele au început să o ceară încă de la 1 decembrie. John Travolta, de exemplu, şi-a rugat fiica să încerce să copieze reţeta. 

Subiecte în articol: vedete hollywood Tom Cruise craciun
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri