Jurnalul.ro Ştiri Politică Vela: Până la sfârşitul lunii ianuarie, vor fi finalizate propunerile de proiecte privind eficientizarea activităţii MAI

Vela: Până la sfârşitul lunii ianuarie, vor fi finalizate propunerile de proiecte privind eficientizarea activităţii MAI

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, vineri, că, până la sfârşitul lunii ianuarie, vor fi finalizate propunerile de proiecte privind eficientizarea activităţii MAI, acestea urmând să fie supuse dezbaterii publice.

"Am demarat, pentru creşterea siguranţei la nivel naţional, precum şi pentru oferirea de servicii de calitate de care să beneficieze cetăţenii români, la nivelul MAI un proces de eficientizare a activităţii instituţionale. Acest demers se realizează transparent, sens în care am solicitat propuneri de la toate entităţile care pot contribui la eficientizarea activităţilor, respectiv de la structurile ministerului, organizaţiile sindicale şi profesionale, cât şi de la angajaţi cu experienţă. Am realizat întâlniri de lucru cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale şi profesionale care au transmis propuneri preliminare. La nivelul MAI s-a constituit un grup de lucru care a demarat analiza propunerilor formulate, până în prezent, fiind stabilite principiile pe care se va fundamenta procesul de eficientizare", a precizat Vela, într-o conferinţă de presă la sediul MAI.

El a adăugat că printre aceste principii se numără: eficientizarea serviciilor publice oferite cetăţenilor, eliminarea suprapunerilor de competenţe între structurile din cadrul ministerului, descentralizarea deciziei la nivelul structurilor, debirocratizarea fluxurilor decizionale prin consolidarea procesului de digitalizare.

"În următoarea etapă, până la sfârşitul lunii ianuarie 2020, vor fi finalizate propunerile de proiecte care urmează să fie supuse dezbaterilor. (...) Îmi doresc şi eu şi colegii din conducerea ministerului ca atunci când vom lua o decizie finală ea să fie în consonanţă, rezonanţă şi compatibilă cu dorinţele şi cu propunerile tuturor factorilor implicaţi. În acest proces (...) am solicitat puncte de vedere de la organizaţiile similare din Uniunea Europeană prin reţeaua de ataşaţi de afaceri interne români din statele membre, respectiv ataşaţilor de afaceri interne străini din România", a menţionat Marcel Vela.

Potrivit ministrului, în vederea preluării bunelor practici din spaţiul comunitar, vor fi invitaţi la MAI specialişti străini cu o vastă experienţă în domeniu.

AGERPRES

Subiecte în articol: Marcel Vela
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri