Jurnalul.ro Ştiri Observator Veste importantă pentru piața carburanților: Rafinăriile Petromidia și Vega își reiau activitatea

Veste importantă pentru piața carburanților: Rafinăriile Petromidia și Vega își reiau activitatea

de Redacția Jurnalul    |   

Compania Rompetrol Rafinare a finalizat cu succes lucrările mecanice din cadrul reviziei planificate a rafinăriilor Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, urmând ca, în perioada următoare, cele două unități să revină treptat la capacitatea optimă de funcționare.

Potrivit companiei, procesul de repornire a instalațiilor este realizat etapizat, cu respectarea tuturor normelor de siguranță și securitate în muncă.

Rafinăriile operate de Rompetrol Rafinare îşi vor relua, în cel mai scurt timp, eforturile de aprovizionare cu produse petroliere, prin care vor contribui la stabilizarea pieţei naţionale, într-un context dificil, atât pentru producători, cât şi pentru consumatori.

Peste 700 de lucrări de mentenanță și verificări la sute de echipamente

Revizia planificată a presupus un volum complex de lucrări, printre care:

  • peste 700 de lucrări specifice de mentenanță

  • schimbarea catalizatorilor în șase instalații principale

  • verificări la aproximativ 900 de echipamente statice, dinamice și electrice

  • inspecții și testări pentru aproape 1.200 de conducte

În cadrul reviziei au fost obținute și recertificarea, respectiv prelungirea autorizațiilor de funcționare din partea autorităților competente, respectiv ISCIR și CNCIR.

Peste 2.500 de specialiști implicați în lucrări

Lucrările au fost realizate cu sprijinul a peste 2.500 de persoane – specialiști ai companiei, ai contractorului general Rominserv, dar și ai celor 45 de companii implicate în proiect.

Reprezentanții companiei au precizat că rafinăriile vor relua în cel mai scurt timp activitatea de aprovizionare cu produse petroliere, contribuind astfel la stabilizarea pieței naționale, într-un context dificil pentru industria energetică.

Revizii programate la intervale regulate

Oprirea tehnologică a fost realizată în baza unui calendar stabilit, care prevede:

  • revizii generale la fiecare 4 ani

  • opriri tehnologice intermediare la fiecare 2 ani

Compania subliniază că aceste revizii sunt necesare pentru operarea în condiții de siguranță, continuitatea proceselor tehnologice și protecția mediului.

Acționarii principali ai Rompetrol Rafinare sunt KMG International, cu 54,63% din acțiuni, și Statul român, prin Ministerul Energiei, cu 44,7%.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri