De Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului în România au avut loc o serie de evenimente artistice dedicate onorării memoriei celor aproximativ şase milioane de evrei, ucişi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de regimul nazist din Germania, condus de Adolf Hitler.
La Teatrul Evreiesc din Bucureşti, evenimentul a fost marcat de piesa „Luminile Ghetoului”. Spectacolul regizat de Andrei Munteanu „este o călătorie inspirată de muzica inedită scrisă de supravieţuitorii Holocaustului, în acele momente de grea încercare, precum şi de texte ce reflectă cea mai mare crimă a secolului XX”.
La Cluj-Napoca, azi are loc „Ziua porţilor deschise” şi la Muzeul Documentar al Holocaustului din Nordul Transilvaniei, din cadrul Institutului de Iudaistică şi Istorie Evreiască „Dr. Moshe Carmilly” al Universităţii „Babeş-Bolyai”. Evenimentul este conceput pentru grupuri de elevi din unităţile de învăţământ preuniversitar.
De asemenea, la Sinagoga Bistriţa a avut loc, ieri, un concert extraordinar susţinut de Daniela Păcuraru (soprană, laureată a Concursului Internaţional „Hariclea Darclée” şi a Concursului „Puccini” – Lucca, Italia). În Sălaj, Muzeul Holocaustului din Transilvania a găzduit un eveniment care l-a avut ca protagonist pe Vasile Nussbaum, unul dintre supravieţuitorii Holocaustului.
Muzeul Oraşului Oradea a găzduit anul acesta, pentru prima oară în istorie, evenimente de Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, în spaţiul muzeal dedicat Istoriei Evreilor din Oradea, din Sinagoga Aachvas Rein.
Data a fost aleasă pentru că, în 27 ianuarie 1945, lagărul nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau a fost eliberat de armata sovietică.