Jurnalul.ro Ştiri Observator Victor Becali, despre condamnarea lui Cristi Borcea

Victor Becali, despre condamnarea lui Cristi Borcea

Fostul impresar Victor Becali a declarat că a fost joi seară la Cristian Borcea, care a fost condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, şi că va merge să-l viziteze şi la închisoare, precizând că, spre deosebire de alţii, fostul acţionar s-a predat.

„Ca prieten îmi pare foarte rău, ce poziţie pot să am, am fost la el şi aseară, îmi pare rău. Eu, din ce ştiu nu era foarte implicat în povestea asta, ca dovadă că a fost şi achitat în primă instanţă. Cumpărase printr-un împuternicit nişte lucruri pe care le-a şi vândut înapoi, nişte acţiuni, ştiu povestea asta, dar nu ai ce să faci, este o hotărâre a instanţei, nu ai ce face, asta am făcut şi eu asta a făcut şi el. Cum putea să fie când eşti achitat în fond şi primeşti 5 ani, la contopire vor fi nu 5, 6 ani, cum poţi să fi decât dărâmat, trebuie să îi nască soţia, copiii, cum poţi să fi într-o asemenea?...Eu am trecut prin astea şi ştiu ce înseamnă. Nu vă doresc să treceţi prin momentele astea, dar să stai atâţia ani în procese cum a fost Dragomir, să stai, om în vârstă, copi, nepoţi, familie, că nu eşti implicat doar tu, este şi familia şi apoi a fost achitat. Foarte bine că a fost achitat, slavă Domnului, dar să stai cu chestia asta zi şi noapte, nu pot să înţeleg cum se poate, Dumnezeu să înţeleagă”, a declarat Victor Becali.

Cristian Borcea s-a întors la închisoare. Instanţa Supremă l-a condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor de terenuri la malul mării. 

ANTENA 3

Subiecte în articol: cristi borcea victor becali
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri