Conform fostului judecător Adrian Toni Neacșu, „Procurorii au încercat să forțeze lucrurile în acest dosar pentru a obține niște declarații. Însă dacă s-a ajuns la o înțelegere cu unul dintre inculpați, după care acest inculpat, față de care nu s-au luat măsuri preventive, s-a răzgândit, este în neregulă cu modul în care au procedat procurorii. Regula generală este că un suspect trebuie cercetat în stare de libertate. Însă, după doi ani și jumătate să se ia astfel de măsuri de reținere este o soluție de tehnică procedurală prevăzută de lege, utilizată de parchet pentru a se pune presiune pe suspect să renunțe de bunăvoie la prezumția de nevinovăție și să colaboreze cu anchetatorii”.
„Modul în care au acționat procurorii în acest dosar reprezintă mecanisme pe care mi le amintesc că au fost o practică în România, pe care speram să nu o mai văd. De fapt, un asemenea cumul de metode, într-un singur dosar, nu prea s-a mai văzut”, a adăugat Neacșu.
Un dosar subțire
Potrivit lui Adrian Toni Neacșu, reținerea și arestarea preventivă sunt măsuri excepționale care pot fi luate într-un dosar penal. „La noi însă a ajuns să se dea mandate de arestare foarte ușor. De aceea, faptul că judecătorul a respins, de această dată, cererea procurorilor DNA mă face să cred că acest dosar este o mare fâsâială. Cei de la DNA au vrut să iasă neapărat cu ceva în evidență. Repet, au ales să iasă în evidență cu metode pe care credeam că nu mai este posibil să le văd vreodată în România. Însă, chiar și cu aceste metode, judecătorul nu a fost convins să emită mandate de arestare, fiind, probabil, convins, în decizia sa, de subțirimea dosarului”, a mai precizat acesta.
Conform ilustrului jurist, „graba cu care s-a solicitat judecarea cererii de arestare preventivă, noaptea, sculând judecătorul din somn, pare un fel de disperare a anchetatorilor. Înțeleg că unul dintre inculpați (Gabriel Țuțu – n.red.) nu avea pe numele său, la momentul formulării cererii către judecătorul de drepturi și libertăți nicio măsură preventivă. Iar al doilea inculpat (Alexandru Pițurcă - n.red.) se afla sub forța unei ordonanțe de reținere pentru 24 de ore abia instituită și care avea să expire a doua zi, după-amiaza”. „Nu era nicio grabă și se putea judeca cererea dimineață, pe lumină, nu în creierii nopții. Mai mult, faptul că inculpatul, care a intrat în sala de judecată în cătușe, a ieșit liber, doar cu control judiciar, la finalizarea judecății, denotă, din nou, subțirimea dosarului instrumentat de DNA. Ce mai, s-au făcut de râs!”, a conchis fostul judecător.
Fostul selecționer acuză DNA de abuz
Victor Pițurcă, fostul selecționer al echipei naționale de fotbal, a făcut, ieri, primele declarații publice cu privire la acuzațiile care i-au fost aduse de procurorii DNA, atât lui, cât și fiului său. Pițurcă susține că nu are nimic în comun cu afacerea instalației pentru fabricarea măștilor de la ROMARM, iar pe directorul Gabriel Țuțu l-a văzut o singură dată, când a fost la acesta în birou. „Băi, fraților, nu mai avem voie să mergem la cineva în birou?”, a reacționat acesta. Mai mult, Pițurcă precizează că familia sa nu a vândut nicio mască și că o altă firmă, cu care nu au legături, s-a ocupat de această afacere.
Mai departe, Pițurcă a precizat că fiul său a vrut să se implice în aducerea măștilor din China, motiv pentru care și el, în calitate de tată, a vrut să-i cunoască pe cei care au propus această afacere. „Alex a investit banii mei, 90 la sută din banii pentru cumpărarea produselor au fost ai mei, pe care i-am împrumutat fiului meu. Cel la care Alex m-a dus lucra cu o firmă de armament. Eu am cumpărat fosta fabrică de armament de la Filiași și am crezut că pot face o afacere în sensul ăsta. (…) Firma cu care s-a asociat fiul meu s-a ocupat cu aducerea acelor produse, din China, și a luat 40 la sută din profit. De vânzarea măștilor către MApN s-a ocupat o altă firmă care a inițiat această afacere, nu firma lui Alex”, a mai adăugat Victor Piturcă, acesta concluzionând că nu a dat nicio declarație în fața procurorilor și că nu a semnat absolut niciun document din ceea ce i-au prezentat cei de la DNA. „Sunt complet nevinovat, nu am nicio problemă cu această afacere şi consider că este un mare, mare abuz”, a conchis fostul selecționer.