Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Victorie IMPORTANTĂ în play-out. Timișoara învinge în deplasare pe Botoșani

Victorie IMPORTANTĂ în play-out. Timișoara învinge în deplasare pe Botoșani

ACS Poli Timişoara a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-1 (1-1), vineri seara, în deplasare, într-un meci din prima etapă a fazei play-out a Ligii I de fotbal.

Poli a reuşit o victorie nescontată prin golurile marcate de Marius Croitoru (23), cu un şut de la distanţă, la care portarul Călin Albuţ a scăpat mingea în poartă, şi de Alin Şeroni (67 - penalty), după un fault comis de Nicolae Muşat asupra lui Cristian Bărbuţ, la limita careului. Croitoru a jucat la FC Botoşani înainte de a se transfera la Poli.

FC Botoşani, care a deschis scorul prin fundaşul Bogdan Miron (18), a avut două bare în acest meci, prin Olimpiu Moruţan (65, 89), ratând şi alte numeroase ocazii de gol.

După ce a înscris, Miron a arătat un tricou pe care se putea citi mesajul ''Alături de Leo'', cu trimitere la antrenorul Leo Grozavu, care a demisionat săptămâna aceasta, după ce l-a agresat luni pe atacantul Cătălin Golofca, în finalul meciului cu Astra Giurgiu. Golofca a jucat şi el în meciul cu Poli, din minutul 69.

FC Botoşani - ACS Poli Timişoara 1-2 (1-1), stadion "Municipal" - Botoşani
Au marcat: Bogdan Miron (18), respectiv Marius Croitoru (23), Alin Şeroni (67 - penalty).
Arbitru: Sebastian Colţescu (Craiova); arbitri asistenţi: Daniel Mitruţi (Craiova), Adrian Popescu (Craiova); arbitru de rezervă: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare)
Observatori: Zoltan Szekely (Baia Mare) - CCA, Adrian Ionescu (Bucureşti) - LPF www.agerpres.ro

Subiecte în articol: acs poli timisoara FC Botoşani
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri