Jurnalul.ro Ştiri Politică VIDEO. Traian Berbeceanu, noul prefect al Capitalei: „Îi asigurăm pe locuitorii municipiului București că le vom oferi soluții, și nu scuze sau justificări”

VIDEO. Traian Berbeceanu, noul prefect al Capitalei: „Îi asigurăm pe locuitorii municipiului București că le vom oferi soluții, și nu scuze sau justificări”

Noul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu, a afirmat, vineri, la ceremonia de învestire în funcție, că le va oferi locuitorilor din București soluții, nu scuze sau justificări.

„Sunt vremuri deosebite, cu provocări mari, am convingerea că împreună cu dumneavoastră le vom face faţă. Vreau să îi asigur pe colegii din Prefectură de tot sprijinul meu, de toată colegialitatea mea, şi împreună să îi asigurăm pe locuitorii municipiului Bucureşti că le vom oferi soluţii, şi nu scuze sau justificări", a spus Berbeceanu.

Traian Berbeceanu a fost numit în funcția de prefect al municipiului București printr-o hotărâre de guvern publicată joi seară în Monitorul Oficial. Acesta l-a înlocuit pe Gheorghe Cojanu.

„Domnul Berbeceanu Traian exercită, cu caracter temporar, în condițiile legii, funcția publică de prefect al municipiului București”, se arată în hotărârea de guvern.

Ludovic Orban a declarat, vineri, că Traian Berbeceanu este „un om corect, cinstit, ferm, care acționează în baza legii”.

„Cariera pe care a avut-o până astăzi, faptul că e un om corect, cinstit, ferm, care acţionează în baza legii şi prefectul trebuie să fie cel care asigură respectarea legii. E un om integru, care are capacitatea de a conduce toate forţele de ordine, care are capacitatea de a gestiona situaţiile de criză. Ca atare cred că Traian Berbeceanu va fi un prefect foarte bun la Bucureşti”, a afirmat Ludovic Orban

Înlocuirea vine în contextul în care președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban s-au declarat nemulțumiți de felul în care Gheorghe Cojanu a gestionat criza generată de noul coronavirus în Capitală.

Subiecte în articol: Traian Berbeceanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri